EVENIMENT
SURPAREA DE LA OCNA MUREȘ: Institutul MINESA a avertizat că Supermarketul „Plus” se construia într-o zonă de risc
La aproape o lună de la surpările de la Ocna Mureş, dedesubturile dezastrului încep să iasă la suprafaţă. În urma unui control efectuat de inspectorii în construcţii, s-a descoperit faptul că zvonurile conform cărora ridicarea Magazinului „Plus” în acea zonă ar fi contribuit la surparea terenului au un fundament real.
Potrivit declaraţiilor conducerii Inspectoratului de Stat în Construcţii Alba, s-a constatat că, în momentul în care Primăria oraşului Ocna Mureş a eliberat autorizaţia de construcţie pentru supermarketul „Plus”, nu exista aviz de la Minesa – Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere SA Cluj, document obligatoriu, ce face referire la posibilitatea de construire în zona de influenţă a masivului de sare. Mai mult decât atât, avizul respectiv a ajuns la autorităţile locale după o săptămână de la emiterea autorizaţiei de construcţie. „Primăria nu avea voie să elibereze autorizaţia în lipsa documentaţiei de la Minesa. Deşi autorităţile locale au intrat în posesia avizului, cu întârziere, aceştia nu au prezentat documentul proiectantului. Din câte s-a constatat, avizul nu recomanda construcţia în zona respectivă şi instituia anumite restricţii. Pentru aceste nereguli, primarul de la Ocna Mureş a fost amendat cu suma de 15.000 de lei”, a declarat directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii Aba, Sorin Nicolae Săbăduş.
Întrebat despre această situaţie, arhitectul şef al oraşului Ocna Mureş, Nicolae Sanislav ne-a explicat că avizul de la Minesa a fost primit în termen, dar că a fost înregistrat în calculator cu întârziere. „Avizul de la Minesa recomanda, într-adevăr, găsirea unei alte locaţii pentru construirea Magazinului Plus. Conducerea supermarketului a insistat pe acea zonă, aşa că Primăria a solicitat să se întocmească o declaraţie pe propria răspundere prin care administratorii Magazinului Plus renunţau la orice pretenţie de la Primărie, în cazul producerii unor incidente nedorite”, a declarat Nicolae Sanislav.
Potrivit studiilor efectuate de Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere SA Cluj, terenul pe care a fost construit supermarketul prezenta deformaţii de 1-2 cm, anual, adică se scufunda. Rezultatele cercetărilor nu i-a convins însă pe cei responsabili de administrarea problemei să împiedice un eventual dezastru.
Dacă reprezentantul administraţiei locale a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 lei, suma necesară pentru remedierea pagubelor produse de incidentul de la Ocna Mureş, solicitată de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, în urma evaluărilor de la faţa locului, se ridică la 12,7 milioane lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
cristi
joi, 20.01.2011 at 15:24
incredibil ! Murim inecati de vii din cauza unor incompetenti . Sa plateaca cu inchisoarea ,nu cu amenda .