Connect with us

Eveniment

Judecătorii CCR care absentează ar putea fi sancționați. Proiect pentru modificarea legii de funcționare a Curții Constituționale

Publicat

Judecătorii CCR care absentează ar putea fi sancționați. Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale ar putea fi modificată pentru a sancționa absențele nemotivate ale judecătorilor de la CCR.

Modificările au fost propuse, în cadrul unui proiect, de către parlamentarii PNL, Raluca Turcan și Daniel Fenechiu.

„În ultimii ani, Curtea Constituțională și-a pierdut din credibilitate din cauza suspiciunilor de conflict de interese, a amânărilor nejustificate sau, așa cum vedem în aceste luni, din cauza absențelor repetate și a boicotarii unor decizii importante”, a scris Raluca Turcan, pe pagina de Facebook.

Principalele măsuri prevăzute în proiectul pentru modificarea și completarea Legii de organizare şi funcționare a Curții Constituționale sunt:

  • instituirea expresă a obligației judecătorilor Curții Constituționale de a participa la ședințele Plenului – boicotul nu mai poate fi o opțiune;
  • sancționarea financiară a judecătorilor care absentează nemotivat de la ședințele Plenului Curții, cu 10% din indemnizația brută pentru fiecare absență, fiind admise doar situații de natură medicală, caz fortuit sau de forță majoră;
  • revocarea, de către Parlament sau Președintele României (în funcție de cine i-a numit) pe judecătorii aflați în situații de incompatibilitate, care absentează nemotivat de cel puțin 3 ori consecutiv de la lucrările Plenului sau dacă se află în imposibilitatea exercitării funcției de judecător mai mult 90 de zile.

„Niciuna dintre măsurile propuse nu afectează independența judecătorilor Curții Constituționale în exercitarea mandatului şi nici inamovibilitatea pe durata acestuia.

Legea face un singur lucru: introduce standarde minime de conduită și responsabilitate într-una dintre cele mai importante instituții.

Este important pentru încrederea românilor în instituții ca strategia boicotului politic si a tergiversării judecății să nu își mai găsească sălaș în Curtea Constituțională a României”, a mai precizat Raluca Turcan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 02.02.2026 at 12:01

    Ce tâmpenii pot face ăștia.Abureli la înțelegere. Ce e aia 10% din purcoiul de bani pe care îi iau. Trei absențe consecutive se realizează la Paștele cailor. Suntem luați de proști. Jenant. CCR trebuie desfințat, că sustine partea nevăzută a puterii și care o folosește împotriva normalului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.