Connect with us
Advertisement

Eveniment

Județul Alba se dezvoltă în domeniul alimentar. Peste 500 de unități alimentare, înființate în 2023. Precizările DSVSA

Publicat

Județul Alba se dezvoltă în domeniul alimentar. În anul 2023, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a verificat și eliberat documente de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor pentru 548 de unități alimentare, conform Ordinului ANSVSA 111/2008. Această activitate a continuat și în prima lună din anul 2024.

Potrivit DSVSA Alba, numărul mare de unități nou-înregistrate demonstrează faptul că județul Alba se dezvoltă în domeniul alimentar.

Rolul DSVSA Alba nu se rezumă doar la înregistrarea și autorizarea unităților alimentare, ci și la monitorizarea și controlul acestora. Echipe de specialiști din cadrul instituției verifică respectarea normelor și standardelor în vigoare, asigurându-se că produsele alimentare comercializate în județul Alba sunt sigure și corespund cerințelor legale.

Județul Alba se dezvoltă în domeniul alimentar

Astfel, anul trecut au fost înregistrate:

  • 108 magazine alimentare,
  • 51 rulote și standuri comerciale,
  • 49 fast-food-uri,
  • 45 baruri,
  • 35 restaurante,
  • 34 stupine,
  • 29 cantine,
  • 26 brutării,
  • 24 unități de coacere a produselor de panificație și patiserie congelate,
  • 22 plăcintarii-covrigării,
  • 16 măcelarii,
  • 15 unități de prelucrare si conservare legume și fructe,
  • 12 laboratoare cofetărie-patiseie,
  • 12 pizzerii,
  • 11 unităti de vânzare prin internet,
  • 10 puncte gastonomice locale,
  • 9 centre prelucrare lapte în cadrul exploatației,
  • 8 supermarket-uri,
  • 7 unitate de obtinere a sucului din legume și fructe,
  • 6 unități de tip catering,
  • 6 depozite alimentare,
  • 4 pensiuni agroturistice,
  • 4 carmangerii,
  • 2 unități de obținere a vinului din struguri,
  • 2 mini-berării,
  • o unitate de fabricare și comercializare a alcoolului distilat.

DSVSA Alba este autoritatea locală competentă pentru autorizarea și înregistrarea unităților din domeniul alimentar. Documentația necesară, pentru fiecare tip de unitate în parte, se poate transmite inclusiv online, scanat, pe adresa de e-mail office-alba@ansvsa.ro, cu menționarea adreselor de contact.

Prin medicii veterinari oficiali și inspectori se va verifica atât documentația depusă cât și, la fața locului, îndeplinirea cerințelor din domeniul specific și a celor privind igiena produselor alimentare, respectiv a altor aspecte relevante în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

Operatorii din sectorul alimentar din unităţile de vânzare cu amănuntul de produse de origine animală şi nonanimală trebuie să se asigure că produsele obţinute şi comercializate către consumatorul final nu prezintă risc pentru sănătatea publică şi că sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare referitoare la:

  • etichetare;
  • asigurarea trasabilităţii;
  • parametrii de calitate şi siguranţă ai materiilor prime şi ai produselor finite;
  • controlul potabilităţii apei;
  • instruirea personalului;
  • controlul stării de sănătate;
  • eliminarea dăunătorilor (insecte, rozătoare, păsări etc.);
  • eliminarea deşeurilor;
  • întreţinerea şi igiena spaţiilor şi a echipamentelor;
  • aplicarea procedurilor de bune practici de igienă, bazate pe principiile siguranţei alimentului stabilite prin ghidurile de bune practici în cazul producătorilor agricoli crescători de animale sau, după caz, a principiilor sistemului Analizei riscurilor şi de identificare a punctelor critice de control (HACCP), având în vedere tipul unităţii, capacitatea de producţie şi specificul unităţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement