Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE VIDEO: Preşedintele Iohannis a vizitat, la Alba Iulia, şantierul din parcul în care se construiește Monumentul Marii Uniri

Publicat

Preşedintele Klaus Iohannis a continuat luni vizita la Alba Iulia. După festivitatea de început de an şcolar la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, şeful statului a fost prezent pe şantierul Parcului Unirii, locaţie în care se lucrează pentru amplasarea Monumentului Marii Uniri şi reamenajarea zonei.

Vezi şi Președintele Iohannis la Alba Iulia. Participă la deschiderea noului an școlar, la Colegiul „Horea, Cloșca și Crișan”

După încheierea vizitei, șeful statului nu a dat declarații presei. În schimb, primarul Mircea Hava a explicat că este o mândrie să poată spune lumea că la Centenar, la Alba Iulia s-a ridicat un monument, iar parcul a fost amenajat.

„Lucrurile acestea vor rămâne peste ani și ani și ani. Restul, orice chermeză, meci și simpozion, nu vă supărați pe mine, astăzi este, mâine s-a dus uitării. Acestea sunt lucruri care rămân. Și eu așa am fost învățat, să clădim ceva. Chiar că este o mândrie să poată spună lumea că la Centenar, aici s-a ridicat un monument și acest parc a fost modificat să fie mai plăcut ochiului”, a declarat Mircea Hava.

Primarul a transmis că a discutat cu președintele, printre altele, și pe tema situației de la Școala din Micești.

„Am discutat teme de învățământ, de toate prostiile care s-au făcut sau pe care le-am făcut. De truda noastră și grija de a asigura cât putem un învățământ în care copiii să facă ceea ce trebuie. Astăzi sunt foarte supărat, pentru că o școală din Micești, de la clasa a V-a la a VIII-a se închide sau s-a închis deja, unde avem și sală de sport și unde municipalitatea a investit miliarde de lei ca să cumpere clădirea de la proprietarii de drept.

Am făcut un memoriu la ministru, sper să înțeleagă. Suntem în judecată, în prima instanță am câștigat. Suntem și noi acum în judecată ca și parte cu părinții. Vedeți, chiar ar trebui să te bucuri că într-un cartier este o școală, părinții de acolo, peste 150 de părinți, doresc să le rămână școala acolo. Este un cartier care are o explozie imobiliară, se construiește foarte mult în zonă. Avem o școală, o închidem, când o deschidem”, a mai declarat Mircea Hava

Referitor la lucrările de amenajare a Parcului Unirii, primarul a declarat că s-au plătit până acum aproximativ 1.000.000 de lei „avansuri”. „Sper de săptămâna viitoare să înceapă să pună pavajul nou, pe urmă urmează înierbatul. Proiectul este în termen”, a explicat Hava.

Reamintim că realizarea și amplasarea Monumentului Marii Uniri este în responsabilitatea Ministerului Culturii și Identității Naționale, iar de amenajarea pasajului pietonal, a zonelor verzi, inclusiv sistemul de irigații, mobilierul urban, iluminatul arhitectural și ambiental precum și realizarea unei piațete se ocupă municipiul Alba Iulia.

 

Citeşte şi FOTO-VIDEO: Lucrări „în forță” la amenajarea parcului și a Monumentului Unirii, la Alba Iulia. Transformare de 23 milioane de lei

Pentru amenajarea Ansamblului Memorial al Marii Uniri, Elis Pavaje, singura firmă interesată de contractul de aproximativ 3 milioane de euro (12.557.863,11 de lei), a fost declarată câștigătoare a licitației. Lucările de reamenajare a parcului, realizate pentru a integra Monumentul Unirii, trebuie să fie gata până la finalul lunii noiembrie, pentru ca de 1 Decembrie să poată primi numărul mare de turiști care încă de pe acum își anunță prezența.

 

Pentru realizarea lucrărilor la Ansamblul Memorial al Marii Uniri și la Monumentul Marii Uniri au fost impuse măsuri de limitare și restricționare a accesului în zona de intervenție. Începând cu jumătatea lunii august 2018, Parcul Unirii a fost împrejmuit, iar chioșcurile din interiorul acestuia au fost mutate.

Amenajarea zonei unde va fi amplasat Monumentul Unirii a început în luna iunie.

 

„Lucrarea va fi făcută în fabrică şi o voi transporta, ca pe un lego, în situ, la Alba Iulia. Proiectul este desfăşurat şi în 3D şi va fi transmis firmei din Bulgaria. E un aspect al proiectului controlat electronic, astfel încât ştiu oricând cum pot să închei anumite operaţiuni”, a declarat sculptorul Mihai Buculei.

 

Monumentul va avea o înălțime de 22 de metri și o greutate de 1.350 de tone. Prețul contractului este de 10.209.700 lei, TVA inclus.

Potrivit contractului, autorul își asumă că monumentul va fi realizat, amplasat și finalizat până la cel târziu 26 noiembrie, la timp pentru festivitățile prin care se vor marca 100 de ani de la Marea Unire, la 1 Decembrie 2018.

 

Axul Marii Uniri este format din Catedrala Reîntregirii, Podul Marii Uniri (care reface accesul în axul catedralei), Axul Parcului Unirii care susţine amplasamentul Monumentului Marii Uniri cu realizarea unei piaţete ce va permite desfăşurarea unor ceremonii, fântâna arteziană, Bulevardul Transilvaniei şi biserica cu hram Pogorârea Sfântului Duh.

Printre modificările importante care se vor face în Parcul Unirii se numără și preluarea pasajului de către primărie și redarea accesului către public. Referitor la pomii din Parcul Unirii, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a explicat că 80% dintre aceștia vor rămâne. De asemenea, parcul va fi eliberat și însămânțat cu iarbă sau pus covor. În zona Pasajului Cetate, arcadele vor fi iluminate cu spoturi de lumină. Tot în zona respectivă se vor amplasa mai multe busturi ale oamenilor care „s-au ocupat de Unire”.

Podul Marii Uniri va fi cel mai spectaculos element din reamenajarea urbană a zonei. Potrivit proiectantului (BP Străjan SRL), acesta va avea o lungime de 150 metri şi o lăţime de 6 metri şi va face legătura între Parcul Unirii şi catedrală. Podul va fi construit din metal și va avea o grosime de 50 cm. Partea de călcare va fi din lemn, iar pe margini va avea balustrade din sticlă, cu o înălţime de 1,10 m. De asemenea, acesta va fi armat astfel încât să susţină sute de persoane care ar sta pe el în acelaşi timp, aşa cum autorităţile se aşteaptă deja să se întâmple la 1 Decembrie 2018, când va fi aniversat Centenarul Marii Uniri. Totodată, în două zone în care podul se va sprijini de bastioane, se vor amenaja spaţii (cutii) iluminate unde Muzeul Unirii va amplasa periodic piese care pot fi expuse în aer liber.

Citește și Pasajul Cetate va fi răscumpărat sau expropriat de Primăria Alba Iulia. Trecere subterană spre Axul Unirii

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement