Lovitură pentru DNA la Înalta Curte de Casație și Justiție: Procurorii nu mai pot ancheta abuzul în serviciul dacă acesta nu vizează persoane cu calități speciale sau dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro.

Decizia ÎCCJ afectează serios activitatea procurorilor anticorupție, circa o treime dintre dosarele investigate sunt pentru infracțiunea de abuz  în serviciu.

Publicitate

Procurorii DNA nu mai pot ancheta abuzul în serviciul dacă acesta nu vizează persoane cu calități speciale sau dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro.

Este decizia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general.

Decizia a fost pronunțată luni, în ședință și este obligatorie, conform dispozițiilor din Codul de procedură penală.

Decizia nr. 26 din 15 noiembrie 2021 cuprinde următoarele:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că:

Publicitate

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de competenţa parchetului nespecializat, iar nu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, referitoare la valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, nu sunt incidente în cazul infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Publicitate

Decizia a fost pronunțată pe 15 noiembrie și este obligatorie, potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală.

Aproximativ o treime din dosarele gestionate de DNA sunt pe abuz în serviciu.