Connect with us
Advertisement

Actualitate

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, zi cinstită prin post și praznice. Tradiţii şi obiceiuri

Publicat

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, asa cum se numește sărbătoarea în popor, este cinstită prin post și praznice, pe 14 septembrie, fiind cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Se postește pentru sănătatea familiei, pentru spor și pentru bunăstarea gospodărilor. Credincioșii sfințesc la biserica, ulcele noi pline cu miere și lapte; de toarta cănițelor se leagă câte un fir de ață roșie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

Pe 14 septembrie se sărbătorește amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înalțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;

– Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mantuitorul și care sunt crucile tâlharilor răstigniti odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.

Când împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului în Persia. Sfânta Cruce a rămas aici timp de 14 ani, până când Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfânta cruce în Ierusalim.

Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului.

Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul Sfintei Cruci se găsesc în prezent şi la Muntele Athos. Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele două zile de post strict din an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Tradiții și obiceiuri:

În aceasta zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.

În tradiția populară, frunzele și florile de busuioc, mentă, maghiranul și cimbrul sunt plante magice și se sfințesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfințit la această sărbătoare alină durerile, chiar și migrenele puternice sau durerile de dinți. În mediul rural, cu crenguțe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune și în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfințit la biserică și curpeni (tulpini târâtoare de castraveți și de pepeni), sperând ca rodul să se adune și în acești pomii neroditori.

Dacă tună în această zi, va fi o toamna lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să culegi calinele, pentru că, în acest caz,  în ajunul sărbătorii va fi o noapte geroasă.

Ziua Crucii vestește că vara s-a sfârșit și toamna își intră în drepturi. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.

sursa: creștinortodox.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement