Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

LUNI începe Simularea la BACALAUREAT 2021. REGULI la organizarea testărilor. Ce trebuie să știe elevii din clasele XII-XIII

Publicat

examen

Simularea examenului de Bacalaureat 2021, clasele a XII-a și a XIII-a, începe luni, 22 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Simularea examenului de Bacalaureat se desfășoară în acest an în perioada 22-25 martie.

Probele din cadrul simulării naționale încep luni dimineața la ora 9:00, moment în care în fiecare clasă se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat, potrivit procedurii oficiale de desfășurare a probelor de la simulare.

Citește și Modele de subiecte pentru BACALAUREAT 2021: TOATE testele de antrenament și baremele publicate de Ministerul Educației

Procedura completă pentru Simularea la Bacalaureat poate fi descărcată de AICI: Procedura-simulare-Examene Naționale

Accesul elevilor în școli este permis până la ora 8:30.

Pentru cadrele didactice venirea la școală are loc în intervalul 07:00-07:30, dacă sunt membre ale comisiei de evaluare. Profesorii asistenți vin la ora 8:00, iar profesorii evaluatori vin la ora 14:00.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Bacalaureatului pentru elevii clasei a XII-a/a XIII-a este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.

Vezi și Simulare BACALAUREAT 2021: Materia pentru testări, pe discipline – conținuturi exceptate

Elevii sunt așezați câte unul în bancă, dar doar elevi din aceeași clasă, în ordine alfabetică.

Regulile sunt aceleași cu cele de la examenele propriu-zise, iar supravegherea probelor cu sistemul audio-video al școlii este reglementată de procedura din anul școlar 2019-2020.

Procedura poate fi descărcată de AICI: PROCEDURA-OPERATIONALA-privind-activitatea-de-supraveghere-audio-video_in-cadrul-Examenelor-Nationale_2019-2020

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații pot folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, pot utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Ce se întâmplă în școlile din localitățile aflate în carantină

În școlile din localitățile aflate în carantină, simulările de BAC 2021 pot fi reprogramate, dar nu mai târziu de 15 mai.

Simulările de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 pot fi reprogramate, în școlile din localitățile aflate în carantină, dar nu mai târziu de 15 mai, a decis ministrul Educației. “Elevii înmatriculați în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susține simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele școlare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021”, anunță Cîmpeanu.

În această situație, subiectele vor fi elaborate de inspectoratele școlare, și nu de Ministerul Educației.

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice. Sunt comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase – prin dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții și la nivelul consiliului profesoral, pentru adoptarea măsurilor adecvate de îmbunătățire a performanțelor școlare.

La solicitarea scrisă a elevului sau părintelui/tutorelui, notele obținute la simulare pot fi trecute în catalog.

Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)

  • 22 martie 2021 – Limba și literatura română
  • 23 martie 2021 – Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
  • 24 martie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării
  • 25 martie 2021 – Limba și literatura maternă
  • 31 martie 2021 – Afișarea rezultatelor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax