Connect with us
Publicitate

Economie

Mesaje-capcană de la ”Poșta Română” care te pot lăsa fără bani de Sărbători. Atenție la linkurile primite pe email

Publicat

În ultima perioadă au fost sesizate situații în care unele persoane primesc mesaje pe e-mail, ”de înștiințare”, de la Poșta Română.  Atenție însă, acestea sunt de fapt mesaje false.

Pe internet circulă, în această perioadă, campanii false în numele Poștei Române, care au rolul de a-i păcăli pe cei naivi. Sunt pagini false pe care sunt încărcate mesaje de tip phishing. Hackerii se folosesc de identitatea vizuală a Poștei (Compania Naţională Poşta Română) pentru a te lăsa fără bani pe card și pentru a-ți fura toate parolele din telefon sau calculator

Prin această metodă, li se cer destinatarilor date personale. Prin apăsarea unui link din mesaj, utilizatorii riscă să pună le pună la dispoziția unor persoane necunoscute.

Situația a fost adusă în atenție de mai mulți cititori Alba24.

Cum arată un mesaj fals trimis pe email în numele Poștei Române

”Aveți un pachet care trebuie livrat. Confirmăm că la 02/12 nu am livrat comanda dvs. din următorul motiv: destinatarul absent

Dacă doriți, puteți programa comanda dvs. pentru ao primi pe 25/11

În oricare dintre următoarele sloturi de timp cu cost suplimentar (7,64 RON)

  • Vreau să primesc comanda mea între orele 10:00 și 14:00
  • Vreau să primesc comanda mea între orele 14:00 și 18:00
  • Vreau să primesc comanda mea între orele 18:00 și 22:00

Fereastra de livrare poate fi selectată sau modificată până la 03/12 la 23:59”

Ce sa nu faci dacă primești un email capcană

Dacă ați primit astfel de email-uri ce par trimise de Poşta Română, nu vă grăbiți să dați click, poate fi vorba de o campanie de phishing.

Infractorii încearcă să te convingă că sunt mesaje reale, în aşa fel încât să dezvălui date confidenţiale, cum ar fi datele cardului bancar sau ale conturilor bancare.

Ulterior, folosind aceste date, ar putea să-ţi golească conturile. Poșta Română a avertizat clienții, în situații similare din anii trecuți, să nu răspundă unor mesaje nesolicitate şi, dacă au cea mai mică suspiciune, să contacteze banca telefonic.

Astfel de situații au mai fost semnalate pe parcursul acestui an, metoda mesajelor prin e-mail fiind, se pare, din ce în ce mai folosită pentru acces la date personale.

Atenționări similare au transmis Poliția, ANAF sau instituții bancare, care au confirmat că nu transmit mailuri persoanelor și că ”instrucțiunile” din mesajele respective nu trebuie urmate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. marius

    vineri, 02.12.2022 at 20:03

    da este adevarat, cunosc caz si ia golit contul desi a fost la politie,la banca si a cerut blocarea tranzactilor atit scris cat si telefonic, degeaba dupa 3 zile iau golit contul, este vorba de banca transilvania care tine cu hotul decat cu clientul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate