Connect with us
Advertisement

Educație

Module sau semestre? Ce spun elevii, profesorii și părinții. Rezultatele unui sondaj despre anul școlar, realizat de minister

sala clasa pregatire examen

Publicat

Ministerul Educației a derulat un sondaj referitor la organizarea anului școlar în module, aplicată începând cu anul școlar 2022-2023. Jumătate dintre părinții chestionați spun că ar prefera împărțirea pe semestre, în timp ce majoritatea elevilor și profesorilor aleg structura cu module. 

Începând cu anul 2022 – 2023, structura anului școlar a fost împărțită în 5 intervale de cursuri (module), de 6-8 săptămâni de școală și 5 vacanțe.

După primul an de implementare, la solicitarea Ministerului Educației, Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul CNPEE, a realizat un studiu.

Acesta și-a propus să analizeze modul în care elevii, părinții, profesorii și directorii unităților de învățământ se raportează la organizarea pe intervale de cursuri/module a anului școlar, a transmis Ministerul Educației.

Pentru realizarea cercetării a fost utilizată metoda anchetei pe bază de chestionar online. În perioada 17-31 octombrie 2023, au răspuns chestionarelor actorii educaționali din:

  • 892 de unități de învățământ (248 de școli primare, 487 de școli gimnaziale, 144 de licee, 13 școli profesionale)
  • respectiv 375 de directori, 22.946 de elevi, 37.936 de părinți și 6.840 de profesori.

Opiniile elevilor

Majoritatea elevilor (61%) preferă organizarea pe intervale de cursuri/module a anului școlar. În urma experienței avute, aproximativ 70% dintre elevi doresc ca anul școlar viitor să fie organizat în continuare pe module.

Organizarea pe intervale de cursuri a anului școlar este percepută de majoritatea elevilor ca având beneficii, printre care

  • mai buna gestionare a efortului din perioadele de școală (pentru 82% dintre elevi)
  • mai mult timp liber (72%)
  • reducerea presiunii aferente evaluărilor (61%)
  • reducerea stresului legat de obținerea notelor (46%)
  • respectarea ritmului propriu de învățare (60%)
  • mai mult timp pentru aprofundarea anumitor teme/subiecte de studiu (54%).

Ce spun părinții

Jumătate dintre părinții respondenți sunt de părere că anul școlar organizat în două semestre reprezintă o structură mai potrivită pentru copiii lor, elevi.

În schimb, 36% dintre părinți optează pentru anul școlar organizat în cinci module, cu medii calculate la final de an.

Aproape 40% dintre părinți nu pot aprecia măsura în care noua structura a anului școlar ar fi mai potrivită, din perspectiva pregătirii elevilor pentru examenele naționale, comparativ cu structura de organizare pe două semestre.

Cu referire la structura anului școlar trecut, majoritatea părinților (80% procente cumulate între mulțumit și foarte mulțumit) se declară mulțumiți de modul în care au fost organizate activitățile școlare.

Dificultăți semnalate de profesori

Cei mai mulți dintre profesori (45%) susțin că actuala organizare a anului școlar în 5 intervale de cursuri ar trebui menținută în formula actual.

Un sfert dintre profesori consideră că este o măsură bună, dar care are nevoie de unele îmbunătățiri.

80% dintre profesori consideră că această modificare a structurii școlare a adus beneficii la nivelul evaluării elevilor, în sensul reducerii presiunilor care se resimțeau mai ales în privința încheierii mediilor semestriale.

Cea mai mare dificultate resimțită de profesori (62%) se referă la mobilizarea elevilor și reluarea efortului din cauza fragmentărilor timpului școlar.

Directorii atrag atenția asupra rezultatelor la evaluări

Potrivit directorilor, principalul beneficiu al structurii pe module a anului școlar se observă la nivelul stării de bine a elevilor (pentru 60% dintre directori).

Climatul școlar și starea de bine a profesorilor sunt asociate, de asemenea, unor schimbări pozitive de către majoritatea directorilor (aproximativ 53%).

În același timp, însă, peste o treime dintre directori constată o scădere a calității practicilor de evaluare, notare și încheiere a mediilor – procentele o indică drept cea mai frecvent menționată schimbare negativă.

Astfel, cel mai critic aspect influențat de schimbarea structurii școlare rămâne evaluarea.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement