MOTIVAREA instanţei în cazul medicului Ionel Mucea de la spitalul din Alba Iulia. De ce a decis Tribunalul că trebuie să primească 20.000 de lei daune morale

Decizia Tribunalului Alba, prin care medicul Ionel Mucea, care şi-a pierdut anul trecut funcţia de şef secţie Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, primeşte daune morale în valoare de 20.000 de lei de la unitatea medicală, a rămas definitivă şi a fost motivată de magistraţi.

Reamintim că medicul a fost demis din funcţie în iulie 2016. Decizia a fost luată după ce doctorul a fost implicat într-un conflict cu aparţinătorul unei bolnave internate în secţie. Ulterior, instanţa a anulat Decizia nr. 237/2016 emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi a dispus repunerea sa în funcţie.

Vezi şi Decizie la Tribunalul Alba: Medicul Ionel Mucea revine pe funcţia de şef secţie la Spitalul din Alba Iulia. Va primi 20.000 de lei, daune morale

Precizări din motivarea instanţei – cum a fost demis din funcţie medicul cu experienţă de 13 ani la ATI – Spitalul Judeţean Alba

“La data de 9.12.2014 reclamantul şi pârâtul au modificat raportul de muncă şi au încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă mai sus menţionat, intitulat „Contract de administrare a secţiei/laboratorului/serviciului medical A.T.I.”, având ca obiect „organizarea şi conducerea activităţii secţiei/laboratorului sau serviciului medical A.T.I. pe baza obiectivelor şi indicatorilor specifici de performanţă … în scopul furnizării de servicii medicale şi alte servicii, pe baza principiilor privind echitatea, necesitatea, eficacitatea, calitatea şi eficienţa

Contractul de administrare a fost încheiat pentru perioada 9.12.2014 – 9.12.2017 şi poate înceta în cazul în care intervine revocarea din funcţie a şefului de secţie, fie pentru nerealizarea indicatorilor de performanţă ai managementului secţiei, timp de minim un an, din motive imputabile acestuia, fie pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract – art. VI lit.b) din contract.

Invocând dispoziţiile art. VI lit. b) pct. 2 (teza II-a) din contractul de administrare şi existenţa unui aviz de etică, angajatorul a decis, la data de 23.06.2016, revocarea reclamantului din funcţia de medic şef al Secţiei A.T.I. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi încetarea contractului de administrare, fără a se preciza în cuprinsul deciziei de revocare emise, care dintre obligaţiile înscrise la art. IV lit. A.2 pct. 1 – 35 au fost încălcate de către reclamant. (fila 20)

Contestatorul (medicul Ionel Mucea – n.r.) a apreciat că lipsa din conţinutul deciziei menţionate a menţiunilor obligatorii reglementate de art. 252 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 are ca efect nulitatea absolută a acestei decizii, însă, după cum se poate observa din conţinutul său, această decizie nu a fost emisă de angajator în exercitarea prerogativei sale disciplinare de care dispune conform art. 247 alin. 1 din Codul muncii, întrucât nu a fost precedată de efectuarea unei cercetări disciplinare şi nici nu a fost aplicată o sancţiune disciplinară dintre cele prevăzute de art. 248 alin. 1 sau 2 din Codul muncii.

Nu se poate reţine că analiza unui incident de către consiliul de etică suplineşte rolul cercetării disciplinare, chiar dacă procedurile sunt asemănătoare, întrucât consiliul de etică este un for de autoritate morală, constituit în cadrul spitalelor publice, în vederea garantării punerii în valoare a principiilor morale sau deontologice în cadrul sistemului de sănătate, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1 lit. e) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 145/2015. Calificarea unor fapte ca “incident etic” de către Consiliul de Etică este prealabilă unei eventuale cercetări disciplinare, întrucât, semnifică numai stabilirea unei situaţii de potenţială nerespectare a principiilor morale sau deontologice, conform art. 1 alin. 1 lit. c) din OMS 145/2015.

Aşadar, instanţa apreciază că prin deciziile nr. 237/23.06.2016 şi nr. 243/27.06.2016 angajatorul intimat a procedat la modificarea raportului de muncă al contestatorului, reglementat de contractul individual de muncă nr. 4249/29.04.2003 modificat prin actul adiţional nr. 100/9.12.2014, urmând a se analiza dacă, această modificare a contractului individual de muncă este sau nu validă, prin prisma dispoziţiilor art. VII din contract şi a art. 41 din Codul muncii.

Astfel, potrivit convenţiei părţilor, respectiv art. IV pct. B.1. pct. 2 din contractul de administrare nr. 100/9.12.2014, managerul spitalului are „dreptul de a elibera din funcţie şeful de secţie” numai în cazul nerealizării indicatorilor specifici de performanţă ai managerului timp de cel puţin un an, această situaţie constituind şi motiv de încetare a contractului de administrare, conform art. VI lit. b) teza I din acelaşi contract.

Din înscrisurile anexate în probaţiune rezultă, fără dubiu, că revocarea din funcţie a contestatorului, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. VI lit. b) teza a II-a din contractul de administrare. Această clauză, însă, indică un alt motiv de încetare a contractului de administrare (faţă de cel mai sus menţionat), fără a conferi dreptul managerului de a revoca din funcţie şeful de secţie pentru „neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de administrare”.

Stare conflictuală mocnită între medic şi personalul secţiei, pe de o parte, şi aparţinătorul pacientului, pe de alta

“A reţinut Consiliul de Etică faptul că între medic şi personalul secţiei pe de o parte şi aparţinător pe de altă parte, a existat până la acea dată o „stare conflictuală mocnită”, generată de aparţinătorul care nu a respectat în mod repetat şi pentru o perioadă îndelungată de timp programul de vizită al secţiei şi a manifestat imixtiune în actul medical. (fila 21)

Declaraţiile martorilor O.O., V.V. şi S.S. coroborate cu înscrisurile depuse în probaţiune – conduc la concluzia că atitudinea şi limbajul necorespunzător manifestat de contestator în data de 27 mai 2016 faţă de un aparţinător au fost rezultatul provocării în formă continuată venită din partea aparţinătorului însuşi. Acesta deţinea o cartelă de acces în incinta Secţiei A.T.I. pe care o utiliza şi în afara programului de vizitare a pacienţilor, deranja buna desfăşurare a activităţii în cadrul secţiei şi, în timp, „a ajuns … să treacă peste procedurile medicale”, solicitând în mod direct consultul unui medic de specialitate încadrat în altă secţie a spitalului, „peste acordul” contestatorului – medicul curant, care ar fi fost obligatoriu, conform procedurilor medicale.

În plus, cu o zi înainte de producerea incidentului care a fost calificat drept incident etic, acelaşi aparţinător, în prezenţa personalului subordonat contestatorului a exprimat aprecieri faţă de calităţile manageriale ale contestatorului, considerându-le inferioare. De altfel, în repetate rânduri, aparţinătorul şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de calitatea prestaţiei personalului auxiliar al secţiei conduse de contestator, fapt care a generat nemulţumiri din partea personalului. aduse – mai mult sau mai puţin – la cunoştinţa contestatorului care era şeful secţiei.

Aşadar, limbajul vulgar folosit de contestator, în contextul mai sus arătat, este de condamnat din punct de vedere etic şi eventual pe tărâm disciplinar în cadrul raportului de muncă, nefiind antrenată însă, în această situaţie, răspunderea civilă contractuală conform de art. V alin. 2 din contractul de administrare.

Nu se poate reţine în sarcina contestatorului o culpă nici pentru neîndeplinirea obligaţiilor reglementate de dispoziţiile art. 3 şi art. 27 din contractul de administrare, aşa cum afirmă intimatul prin întâmpinare, întrucât contestatorul a asigurat condiţiile necesare acordării de asistenţă medicală de calitate de către personalul din secţia A.T.I. şi a asigurat respectarea prevederilor legale privind drepturile pacientului de către personalul medical din subordine pentru pacienta al cărei aparţinător a depus memoriul antemenţionat.

(…)nefiind dovedită încălcarea de către contestator a nici uneia dintre obligaţiile contractuale asumate prin Contractul de administrare nr. 100/9.12.2014, instanţa apreciază că dispoziţia de revocare din funcţie a contestatorului este neîntemeiată”.

Emiterea deciziei de revocare din funcţie a prejudificat grav dreptul medicului la propria imagine profesională

„(…) coroborând declaraţiile martorilor O.O., V.V. şi S.S., se concluzionează că, în urma emiterii deciziei contestate, medicul a suferit intens în plan afectiv, considerându-se umilit, astfel încât a declarat că intenţionează să plece din spital (prin pensionare ori transfer) pentru a scăpa de acest stres.

Se apreciază că emiterea deciziei de revocare din funcţie în condiţiile factuale mai sus descrise, a fost de natură a prejudicia grav dreptul contestatorului la propria imagine profesională. Contestatorul a fost managerul secţiei A.T.I. o perioadă de peste 10 ani, fiind un specialist foarte apreciat şi bucurându-se de o prestanţă deosebită în rândul colegilor.

În condiţiile în care managerul spitalului nu era străin de starea tensionată creată de aparţinător în cadrul secţiei conduse de contestator – aspect rezultat din procesul verbal nr. 7/2016 al Consiliului Etic (fila 82), revocarea sa din funcţie, ca urmare a adresării unor injurii unui aparţinător care l-a provocat şi l-a jignit timp de câteva luni, a avut ca efect ştirbirea nejustificată a imaginii, a onoarei şi a demnităţii sale; aceste valori este inadmisibil a fi ignorate.

Este de remarcat şi faptul că regretând izbucnirea verbală, contestatorul a prezentat scuze publice aparţinătorului şi separat managerului spitalului, gesturi care, în contextul concret al evenimentelor mai sus descrise, denotă o persoană cu valori şi principii morale ridicate, pentru care salvarea de vieţi are prioritate.

(…) ţinând seama de importanţa valorilor lezate, respectiv dreptul la imaginea profesională şi dreptul la respectul cuvenit nobilei profesii de medic – valori ce par a fi uitate în detrimentul orgoliilor nemăsurate – precum şi de intensitatea cu care a fost percepută vătămarea de către contestator, instanţa apreciază că pentru repararea prejudiciului moral suferit de acesta nu este suficientă doar repunerea sa în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, ci se impune acordarea unei dezdăunări materiale, care va fi stabilită în sarcina intimatului la suma de 20.000 lei.”