Administrație
O femeie din Arad a obligat primăria să îi asfalteze strada și să îi plătească daune. Proces plecat de la un impozit nejustificat
O femeie din Arad a obligat în instanță primăria să îi asfalteze strada, să amenjeze trotuare și să îi plătească daune morale.
Ea a dat în judecată administrația locală și a reclamat că i-a fost majorat impozitul la același nivel ca cel pentru o zonă cu infrastructură realizată, deși strada este neasfaltată.
Procesul este extrem de important pentru administrația din România. Situații similare se întâlnesc în aproape toate orașele.
Oamenii plătesc taxe pentru zone de impozitare superioare, chiar dacă străzile pe care locuiesc nu au asfalt sau utilități.
Proprietara locuiește pe strada Someșului, o stradă de pământ, însă impozitele stabilite de administrația locală au fost calculate timp de mai mulți ani ca pentru Zona B a municipiului Arad, zonă în care legislația prevede existența asfaltului.
Strada a fost trecută din Zona C în Zona B în urmă cu aproximativ un deceniu, timp în care strada a rămas în aceeași stare.
Nemulțumită de această încadrare, femeia a depus mai multe reclamații la Primărie, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru Zona B, însă nu a primit răspunsuri favorabile.
În aceste condiții, a decis să se adreseze instanței de judecată.
O femeie din Arad a obligat primăria să îi asfalteze strada
În anul 2023, Primăria Arad a reîncadrat proprietatea reclamantei în Zona C, însă restul imobilelor de pe stradă au rămas impozitate ca fiind în Zona B.
Un an mai târziu, în 2024, Tribunalul Arad a decis că administrația locală este obligată să asfalteze strada Someșului și să amenajeze trotuarele.
Instanța a respins însă cererea privind restituirea sumei de 3.500 de lei, reprezentând diferența de impozit dintre Zona B și Zona C pentru perioada 2016–2023.
Hotărârea a rămas definitivă la Curtea de Apel Timișoara.
În 2025, aceeași proprietară a obținut de la Tribunalul Arad daune morale în valoare de 25.000 de lei, decizie menținută definitiv de Curtea de Apel.
„Prin neasfaltarea străzii, a fost grav încălcat dreptul celor care locuiesc acolo la demnitate umană și dreptul la viață privată, motiv pentru care au fost acordate despăgubirile morale. Din cunoștințele pe care le am, este un caz unic la nivelul municipiului Arad.
De subliniat ar fi că, deși din decembrie 2024 Primăria trebuia să pună în executare obligația de asfaltare, acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. S-au realizat doar trotuarele, în cursul anului trecut, nu și partea carosabilă”, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul Marius Ovidiu Chiș.
Pentru neexecutarea hotărârii din 2024, instanța a sancționat Primăria Arad. Curtea de Apel a decis aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 10 decembrie 2024, până la executarea obligațiilor stabilite prin sentință.
Totodată, municipalitatea a fost obligată să plătească reclamantei penalități de 100 de lei pe zi de întârziere, pentru o perioadă de maximum trei luni.
Primăria Arad a transmis, la solicitarea AGERPRES, că va respecta sentințele pronunțate în acest caz, cea mai recentă hotărâre definitivă fiind din decembrie 2025.
„Întotdeauna Primăria Municipiului Arad a pus în aplicare sentințele pronunțate de instanțele de judecată.
În ceea ce privește strada Someșului, aceasta se află în atenția municipalității încă înainte de pronunțarea sentinței.
Ea este inclusă pe lista străzilor de pământ din municipiu care urmează să fie asfaltate. În prezent, investiția se află în etapa de elaborare a documentației tehnico-economice, urmând ca, ulterior, să fie parcurse etapele necesare pentru implementarea proiectului”, se arată în răspunsul transmis în scris.
Referitor la faptul că doar proprietatea reclamantei a fost reîncadrată la Zona C de impozitare, Primăria Arad a precizat că „informațiile referitoare la încadrarea unui imobil într-o anumită zonă de impozitare sunt considerate date cu caracter personal și nu pot fi comunicate, potrivit legislației în vigoare”.
În prezent, proprietara se află într-un nou proces cu Primăria Arad, solicitând instanței calcularea despăgubirilor totale pe care le are de încasat, inclusiv penalitățile stabilite pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești.
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News