Connect with us
Publicitate

Eveniment

O instanță din Cluj a ANULAT suspendarea activității sălilor de sport/fitness. În ce condiții se va aplica decizia în toată țara

Publicat

Curtea de Apel Cluj a decis, vineri, anularea unor prevederi din hotărârea de guvern prin care a fost prelungită starea de alertă și anume suspendarea activității unei sălilor de fitnes/ sport.

Decizia instanței de contencios a fost luată la solicitarea proprietarilor unei săli de fitness și, dacă va rămâne definitivă, după recurs, va fi publicată în Monitorul Oficial și se va aplica în toată țara.

Potrivit Clujust.ro, la solicitarea unei săli de fitness, Curtea de Apel Cluj a decis anularea prevederilor privind suspendarea activității sălilor de sport/fitness din Hotărârea de Guvern 348/2021 și din Hotărârea CJSU Cluj nr.50 din 27 martie. Sentința nu e definitivă.

Astfel, Curtea de Apel Cluj a admis pe 9 aprilie cererea de chemare în judecată formulată de ”reclamanta Indigo Gym SRL în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, CNSU, CSU Cluj, IPJ Cluj” și a anulat un articol din hotărârea de guvern din 25 martie prin care s-a prelungit starea de alertă în România și două articole din hotărârea CSU Cluj prin care se suspendau ”activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori”.

Instanță de contencios  a hotărât anularea următoarelor prevederi din HG 348/2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României:

”La articolul 10, după punctul 1 se introducdouă noi puncte, punctele 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:

1^1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori;

1^2. măsura prevăzută la pct. 1^1 nu se aplică în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;”

Solutia pe scurt:

”Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei IPJ Cluj.

Admite în parte cererea de chemare în judecată completată formulată de reclamanta Indigo Gym SRL în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, CNSU, CSU Cluj, IPJ Cluj. Anulează parţial HG 293/2021 în forma modificată prin HG 348/2021 respectiv art. 10 punctele 1 ind. 1 si 1 ind 2 cuprinse în anexa 3- Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc.

Anulează art. 1 lit. e din Hotărârea nr. 20/25.03.2021 emisă de pârâtul CNSU.

Anulează art. 1 pct. 3 si art. 2 pct. 3 din Hotărârea 50/27.03.2021 emisă de pârâtul CSU Cluj.

Respinge restul pretenţiilor din cererea de chemare în judecată completată respectiv anularea parţială a HG 293/2021 în forma modificată prin HG 348/2021 respectiv art. 2 punctele 2 ind. 1 si 2 ind 2,2 ind. 3, art. 7 pct 3,4,5,6,7 cuprinse în anexa 3- Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc, anularea art. 1 lit a -d, f, g si art. 2 din Hotărârea nr. 20/25.03.2021 (altele decât art. 1 lit e) emisă de pârâtul CNSU, restul prevederilor (altele decât art. 1 pct. 3 si art. 2 pct. 3) din Hotărârea 50/27.03.2021 emisă de pârâtul CSU Cluj si petitul de despăgubiri.

Admite în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu DSU din cadrul MAI în favoarea pârâtului CNSU respectiv în limita pretenţiilor respinse.

Obligă pârâţii Guvernul României, CNSU, IPJ Cluj să plătească fiecare reclamantei câte 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente pretenţiilor admise.

Respinge petitul de cheltuieli de judecată pentru suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj.

Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 09.04.2021.”

Sentința nu este executorie. Interesant de văzut motivarea sentinței și dacă aceasta va fi menținută în recurs.

O hotărâre de guvern poate fi anulată printr-o hotărâre judecătorească?

Conform cadrului legal în vigoare, doar atunci când este vorba despre legi, ordonanțe de urgență și ordonanțe emise de Guvern cea care se pronunță este Curtea Constituțională, în schimb, când este vorba despre orice alte acte administrative, decide instanța de judecată.

Dacă hotărârea Curții de Apel Cluj privind anularea articolelor din HG rămâne definitivă, ea se publică în Monitorul Oficial și devine obligatorie pentru toată lumea, informează spotmedia.ro

De altfel, OUG 68/2020 prevede că hotărârile de guvern prin care se declară starea de alertă sau se stabilește aplicarea unor măsuri sau restricții pot fi atacate în contencios administrativ, de către ”orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului/interesului legitim și repararea pagubei”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate