Parlamentarii suveranişti, convocaţi pentru discuţii legate de iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan
Parlamentarii suveranişti au fost convocaţi marți pentru discuţii legate de iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan.
Ei vor să vadă câte semnături pot strânge pentru acest demers.
Suveraniștii îi reproșează președintelui că s-ar amesteca în treburile justiţiei şi ar încălca principiul constituţional al separaţiei puterilor în sat.
Deocamdată au constatat că nu au cele 155 de semnături necesare, în condiţiile în care demersul nu este susţinut de parlamentarii POT, transmite RADOR.
Mizează însă că ar putea convinge deputaţi sau senatori de la partidele din coaliţie.
De cealaltă parte, eprezentanţi ai PSD, PNL şi USR au transmis public că nu există nici un motiv pentru a se alătura demersului iniţiat de grupul „PACE – Întâi România”.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (1)