Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 12 ani de ÎNCHISOARE pentru bărbatul din Alba Iulia care a violat o fetiță de 12 ani, în timp ce era arestat la domiciliu

agresiune fetita

Publicat

Peste 12 ani de închisoare, atât va sta Florin Ciociu, bărbatul care a violat în mod repetat, o fetiță de 12 ani, în locuința sa din cartierul Bărăbanț din Alba Iulia. 

Fapta este cu atât mai gravă încât, bărbatul era în arest la domiciliu, iar fetița a fost găsită de polițiști într-o stare avansată de ebrietate.

Cariera infracțională a acestuia nu se oprește doar la viol ci conține și furt, dar și conducere fără permis.

Mai exact la sfârșitul lunii septembrie a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru furt, după ce a 15 spargeri  în doar 2 luni, în anul 2019. Însă, a făcut apel la decizia Judecătoriei Alba Iulia.

Pentru mai multe detalii despre furturile pe care le-a comis bărbatul și unde își ascundea bunurile citește și:  ”Cariera infracțională” a unui bărbat din Alba Iulia care a violat o minoră de 12 ani: 15 spargeri în două luni. Ce a furat

Florin se afla în arest la domiciliu fiind judecat în dosarul de furt. Atunci a și fost descoperit, la un control de rutină, că bărbatul abuza sexual o minoră.

A obligat-o să consume băuturi alcoolice, a bătut-o și a violat-o

Ciociu a stat în arest preventiv până în data de 28 septembrie 2020. Apoi, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu.

La un moment dat, în data de 5 ianuarie, polițiștii din Alba Iulia au mers pentru a verifica dacă bărbatul respectă măsura arestului la domiciliu. Însă când au ajuns în casa acestuia au descoperit o minoră de 12 ani, aflată în stare avansată de ebrietate.

În urma anchetei s-a descoperit că, în 3 și 5 ianuarie, minora a fost bătută de bărbat și obligată să întrețină relații sexuale cu acesta.

CITEȘTE ȘI: Detalii terifiante în cazul fetiței de 12 ani din Alba Iulia, violată de un bărbat arestat la domiciliu: a fost îmbătată înainte

Din data de 6 ianuarie Ciociu a fost arestat preventiv iar.

Mai exact, potrivit procurorilor, în data de 03 ianuarie 2021, persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani s-a deplasat la domiciliul inculpatului  (care se afla în arest la domiciliu) situat în municipiul Alba Iulia, la un moment dat acesta i-a solicitat să întrețină raporturi sexuale cu el, iar când persoana vătămată l-a refuzat inculpatul a exercitat acte de violență asupra ei (lovituri cu pumnul în zona bustului). După ce a agresat-o pe persoana vătămată, inculpatul a întreținut un act sexual oral cu aceasta.

În data de 05 ianuarie 2021, în timp ce persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani se afla în domiciliul inculpatului  (care se afla în arest la domiciliu) situat în municipiul Alba Iulia, la un moment dat acesta i-a solicitat să întrețină raporturi sexuale cu el, iar când persoana vătămată l-a refuzat inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona urechii stângi și a întreținut un act sexual oral cu aceasta”, au precizat pentru alba24.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

A plecat din arest la domiciliu și și-a bătut o rudă

Mai mult de atât, în aceeași perioadă, bărbatul a plecat din arest la domiciliu și s-a dus la locuința unor rude. Acolo, înarmat cu un cuțit, și-a căutat un nepot prin toate camerele. După ce a terminat căutarea, i-a aplicat unei persoane din casă două lovituri cu pumnul, una în nas și alta în maxilar.

Bărbatul nu a recunoscut că a mers în casa rudelor, dar a fost contrazis de probele strânse de polițiști.

Nu a recunoscut fapta

Florin Ciociu a fost condamnat fără acord de recunoaștere a vinovăției. În data de 13 octombrie 2021, magistrații Judecătoriei Alba Iulia l-au condamnat pe acesta la 12 ani și 6 luni de închisoare. Acesta mai avea și o condamnare pentru conducere fără permis de conducere.

De asemenea a mai fost obligat la plata a 10.000 de lei cu titlul de daune morale.

Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară în termen de 10 zile.

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement