Actualitate
Peste 2,2 milioane de apeluri false la 112, în 2025. STS: Procentul celor care sună abuziv a scăzut, dar numărul rămâne ridicat
Peste 2,2 milioane de apeluri false la 112: Numărul persoanelor care sună abuziv la 112 a scăzut în 2025 cu 10,47% față de 2024, dar numărul apelurilor rămâne foarte ridicat.
Astfel, potrivit STS, 2.262.177 de astfel de apeluri false au fost preluate în 2025, puțin peste o treime din numărul total.
Se împlinesc 22 de ani de la operaționalizarea numărului unic de urgență 112 în România, un serviciu esențial, administrat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și care asigură legătura directă dintre cetățenii aflați în situații critice și structurile de intervenție.
Anul 2025 marchează un reper important: cel mai redus nivel al apelurilor nejustificate de la lansarea numărului 112 în țara noastră – 36,16% din totalul apelurilor.
Anul trecut, operatorii STS ai 112 au gestionat 8.809.009 apeluri, dintre care 63,84% au necesitat intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Evoluția din ultimii 10 ani arată că în 2025 s-a înregistrat un număr de trei ori mai mic al apelurilor non-urgențe față de 2015, precizează instituția, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
”Este rezultatul mai multor măsuri precum campaniile de conștientizare, dezvoltările continue în domeniu, activități tehnice cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, producătorii de terminale telefonice și echipamente de rețea, activități de ordin juridic și operațional cu autoritățile de reglementare și structurile Ministerului Afacerilor Interne sau demersuri împreună cu agențiile specializate de intervenție, dar mai ales este rezultatul activității cetățenilor care au ales să utilizeze responsabil numărul 112” se arată în comunicat.
În ceea ce privește apelurile abuzive, se remarcă, de asemenea, o scădere cu 10,47% față de anul 2024.
Numărul persoanelor care sună repetat sau cu rea-intenție rămâne încă semnificativ: 2.262.177 de astfel de apeluri au fost preluate în 2025.
În aceste cazuri, potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora.
Operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 gestionează permanent apeluri prin care sunt sesizate situații cu impact major – incendii de amploare, explozii, accidente grave sau fenomene meteorologice extreme, care generează situații complexe și volum foarte mare de solicitări într-un timp scurt.
În astfel de momente, menținerea unui comportament responsabil cu privire la apelarea 112 este esențială pentru a asigura continuitatea și deservirea prioritară a cazurilor grave, ce necesită asistență imediată.
În prezent, în România sunt disponibile 5 metode complementare de localizare a apelurilor de urgență, dintre care soluția bazată pe informația de localizare determinată (ILD) este unică la nivel european.
Ziua de 11 februarie este sărbătorită anual ca fiind Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, utilizat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru contactarea serviciilor de intervenție în caz de urgență.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News