Aşezământul Social pentru Vârstnici “Sfântul Andrei” Bărăbanţ va fi supus unor  lucrări de reabilitare şi extindere, printr-o finanţare din fonduri europene, de 3.93 milioane lei. La finalizarea lucrărilor, centru va putea oferi servicii de cazare pentru 32 de vârstnici.

Publicitate

Asociația „Sfântul Andrei” Bărăbanț beneficiază de finanțare, prin intermediul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Domeniul de intervenție 3.2. - Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii sociale, pentru proiectul “Reabilitarea și extinderea Așezământului Social pentru Vârstnici  ”Sfântul Andrei” Bărăbanț, Cod proiect SMIS – 19104.

Axa prioritară 3 “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” vizează crearea premiselor necesare  pentru asigurarea populaţiei cu servicii esenţiale, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale, prin îmbunătăţirea  infrastructurii serviciilor de sănătate, educaţie, sociale şi pentru siguranţă publică în situaţii de urgenţă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 24 luni și constă în lucrări de reabilitare și extindere a așezământului pentru persoane vârstnice Sfântul Andrei Bărăbanț, având o valoare totală de 3.939.377,04 lei, din care asistență financiară nerambursabilă solicitată 2.984.390,08 lei.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității infrastructurii pentru furnizarea serviciilor sociale acordate persoanelor vârstnice, iar cel specific al proiectului îl constituie creșterea capacității de furnizare a serviciilor de asistență socială acordate unui număr de 32 de vârstnici din așezământul pentru persoane vârstnice Sfântul Andrei Bărăbanț, prin lucrări de extindere a imobilului existent și reabilitare în suprafață totală de 1841,89 mp.

Publicitate

Proiectul propune dezvoltarea capacităţii asociației de îmbunătățire a serviciilor sociale, menite să sprijine normalizarea vieţii persoanelor vârstnice, contribuind astfel la creşterea calităţii vieţii. Primul pas în oferirea serviciilor sociale de înaltă calitate este amenajarea și extinderea imobilului existent, ce dispune în prezent de o capacitate de 24 locuri ocupate complet. Deși construcția este nouă, se impun lucrări de reabilitare, datorate extinderii cu un corp de clădire nou, care va prelua o serie din funcțiunile corpului existent și recompartimentarea spațiilor evacuate și reabilitate pentru cazare.  Prin intermediul lucrărilor propuse se vor asigura condițiile standard de furnizare a unor servicii de calitate necesare pentru 32 de locuri, cât și un ambient, liniștit, plăcut, confortabil și binemeritat pentru beneficiarii vârstnici. În noul corp de clădire se vor desfășura activități de depozitare, hrană, vestiare, toalete, garaj (demisol) cât și activități de recreere (sală de mese, sală multifuncțională, terasă - parter).

Publicitate

Prin activitățile de extindere propuse prin proiect, se vor realiza spații noi în suprafață totală desfășurată de 1841,89 mp (cu o creștere de 217,51 %  a suprafeței existente) cu o organizare pe două nivele, echipate termic, sanitar și electric. Astfel, odată cu mărirea capacității de cazare se crează și condițiile manifestării integratoare a beneficiarilor prin activități comune cu familia aparținătoare, personalul centrului și comunitatea din perspectiva solidarității și accesului egal la servicii sociale.

În prezent, așezământul oferă beneficiarilor, în principal, servicii de cazare completă și îngrijirea corporală, supravegherea stării de sănătate a beneficiarilor și asigurarea asistenței medicale necesare, consilierea socială și juridică a asistaților, asigurarea hranei zilnice, organizarea de activități cultural-educative.

Publicitate