Eveniment
Peste 34.000 de locuitori din Alba nu au curent din cauza ninsorilor abundente. Ce intervenții au avut loc pe raza județului
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba au anunțat ce intervenții s-au desfășurat în ultimele ore, în urma ninsorilor abundente care au avut loc în județ.
În continuare marea problemă este cea legată de persoanele care nu mai au curent electric. Potrivit ISU Alba, numărul utilizatorilor nelimentați de energie electrică la momentul de față de 34.564 ultilizatori din 43531 afectați inițial. Datele au fost transmise de ISU Alba la ora 14.00, pe 3 ianuarie 2026.
Se intervine în continuare cu 8 echipe DEER - Sucursala Alba pentru remedierea defectiunilor.
IGSU va disloca 5 generatoare de mare putere (450kva) de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență (Bihor, Sibiu, Arad, Mureș și Cluj) în vederea asigurării alimentării cu energie electrică la punctele vulnerabile din județ la stabilite de DEER Alba, afectate sau posibil a fi afectate, dar și în vederea alimentării instalațiilor de pompare si tratare a apei potabile care deservesc mai multe localitați din județ.
Aproximativ 4.200 de locuitori din 8.000 inițial nealimentați cu apă potabilă din cauza lipsei de curent la pompele de alimentare.
Peste 65 de autospeciale au intervenit pe drumurile din județ
Centrele de Întreținere si Coordonare Autostrada pe autostrăzile A1 si A10 au intervenit cu 31 utilaje de deszăpezire si 5 încărcătoare.
Secția Drumuri Naționale Alba si Servicul Administrare Drumuri Județene Alba au intervenit pe parcursul nopții cu 67 de autospeciale cu lame și împrăștiere material antiderapant, 25 de autospeciale cu lame si 2 autogredere care au împrăștiat peste 2800 de tone de material antiderapant (sare și nisip) pe carosabil.

Pana la momentul de față ISU Alba și SVSU au intervenit pentru degajarea a 22 arbori căzuți cu 11 mijloace de intervenție cu 35 militari.
De asemenea, ISU Alba dislocat 2 generatoare de putere mare în localitatea Abrud la solicitarea DEER- Sucursala Alba.
Nu au fost identificate probleme care sa fie nerezolvate privind persoanele dializate, a femeilor gravide și a bolnavilor cronici pentru asigurarea transportului acestora spre centrele de dializă sau unitățile spitalicești, au transmis reprezentanții ISU Alba.
Cum se prezintă situația în jurul orei 15.40
UPDATE 15.40: Potrivit ISU Alba, la această oră, peste 72 de specialiști intervin neîntrerupt pentru remedierea defecțiunilor din rețea.
Din totalul inițial de 43.531 de consumatori afectați, eforturile concentrate au dus la realimentarea unei mari părți din rețea, la acest moment mai fiind nealimentați un număr de 29.583 consumatori. Pentru a accelera reparațiile la liniile de tensiune afectate, s-a solicitat sprijinul a 2 echipaje cu 8 specialiști din județele limitrofe.
Pentru a asigura continuitatea serviciilor esențiale, au fost luate următoarele măsuri de urgență: ISU Alba a dislocat deja 2 generatoare de putere mare, puse la dispoziția DEER pentru asigurarea alimentării cu energie în localitatea Abrud, vizând puncte critice de infrastructură.
Suplimentar, 5 generatoare de mare capacitate (450KVA) din cadrul ISU Arad, ISU Bihor, ISU Cluj, ISU Mureș și ISU Sibiu au fost puse la dispoziție de către IGSU. Generatoarele se află la acest moment in tranzit spre județul Alba. Acestea vor fi puse la Dispoziția DEER Alba, pentru a fi dislocate la puncte de transformare sau pentru alimentarea stațiilor de tratare și pompare a apei, astfel încât populația să poată beneficia de apă potabilă și energie electrică în cel mai scurt timp.
Situația din teren la ora 18.00
UPDATE 18.00: Potrivit ISU Alba numărul utilizatorilor nealimentați a scăzut la 28.187 (față de 43.531 raportați inițial). În prezent, 8 echipe DEER, Sucursala Alba acționează în continuu în teren pentru remedierea defectiunilor rămase.
Alimentarea stațiilor de tratare și pompare a apei este în curs de remediere, numărul consumatorilor afectați de oprirea pompelor de apă fiind de aproximativ 2000 de locuitori, față de 8.000 la începutul zilei.
dir="auto">ISU Alba a a pus la Dispoziția DEER - Sucursala Alba 2 generatoare de mare putere (450 KVA si 250 KVA) în localitățile Abrud și Câmpeni. De asemenea, un generator de mare putere (450 KVA) de la ISU Sibiu a fost dislocat în localitatea Abrud tot la solicitarea acestora.
Prin intermediul IGSU, alte 4 generatoare de mare capacitate (450 KVA) provenind de la Inspectoratele pentru Situații de urgență din Arad, Bihor, Cluj și Mureș sunt în acest moment la ISU Alba și vor fi puse imediat la dispoziția DEER Alba pentru a alimenta punctele de transformare și stațiile de tratare/pompare a apei potabile acolo unde va fi nevoie.
Câte intervenții au avut pompierii militari din Alba, până la ora 18.00
Echipajele ISU Alba și SVSU au finalizat până acum peste 25 de intervenții pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil sau îndepărtarea cablurilor de electricitate, utilizând 16 mijloace tehnice și un efectiv de 56 de pompieri militari. De asemenea, peste 150 de pompieri sunt pregătiți cu tehnica de intervenție specifică să intervină acolo unde situația o impune.
Ce au transmis reprezentanții ISU Alba la ora 22.00 sâmbătă, 3 ianuarie
UPDATE 22.00: Potrivit ISU Alba, numărul utilizatorilor nealimentați este de 15.819 (față de 43.531 raportați inițial). În prezent, 29 echipe DEER – Sucursala Alba acționează în continuu în teren pentru remedierea defectiunilor rămase.
Alimentarea stațiilor de tratare și pompare a apei este în curs de remediere, numărul consumatorilor afectați în prezent de oprirea pompelor de apă fiind de aproximativ 180 de consumatori.
ISU Alba a a pus la Dispoziția DEER - Sucursala Alba 2 generatoare de mare putere (450 KVA si 250 KVA) si un generator de mare putere (450 KVA) de la ISU Sibiu.
Cele trei generatoare vor fi puse în funcțiune, astfel:
- Un generator de 250 KVA (ISU Alba) va fi pus în funcțiune în localitatea Ciuruleasa
- Un generator de 450 KVA (ISU Sibiu) va fi pus în funcțiune între localitatățile Ciuruleasa și Abrud.
- Un generator de 450 KVA (ISU Alba) va fi pus în funcțiune în localitatea Câmpeni, ieșirea spre Abrud.
De asemenea, celelalte generatoare de la ISU Arad, Mureș, Bihor și Cluj vor fi puse la dispoziția DEER pentru alimentarea consumatorilor în diferite zone în funcție de solicitările operaționale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
sâmbătă, 03.01.2026 at 15:58
Eu nu înțeleg un lucru. De ce ISU trebuie să asigure alimentarea cu energie electrică, când eu am contract cu o anumită firmă de distribuție a energiei electrice ? Ăia știu doar să încaseze, nu să-și rezolve situația rețelelor, care sunt de pe vremea lui Ceaușescu. Și valoarea Kwat-ului tot crește. Că are de grijă Guvernul să le aprobe tot ce vor.
Raul Z
sâmbătă, 03.01.2026 at 18:15
Când sunt șefi incompetenți , se fură din taxe și nu se face modernizare ce trebuie de mulți ani ... 🤬 Nu strică să ieșim să îi felicitam cu bate pe hoții 😉
De 36 de ani suntem furați și mințiți !