Actualitate
Poliţia a dat amenzi de 16 milioane lei, în şase luni, pentru contravenţii silvice. Aproape 35.000 mc material lemnos confiscate şi 1.800 de persoane cu dosar penal
În primele șase luni ale anului 2017, Poliţia Română a coordonat pest 8.500 de acţiuni, a confiscat aproape 35.000 de metri cubi de material lemnos, pentru care nu existau documente legale justificative şi a dat amenzi în valoarea totală de aproape 16 milioane lei.
Poliţiştii au cercetat în această perioadă, peste 1.800 de persoane pentru comiterea de infracţiuni silvice, transmite IGPR.
“Având în vedere implicaţiile deosebite asupra mediului înconjurător, ecosistemului şi economiei naţionale, asigurarea integrităţii fondului forestier a reprezentat permanent o prioritate de acțiune pentru Poliţia Română, care, prin structurile sale specializate de ordine publică, a întreprins numeroase activităţi pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.
Activităţile ilegale din domeniul silvic pot fi împărţite în tăieri de arbori puşi în valoare cu încălcarea dispoziţiilor legale, tăieri de arbori nepuşi în valoare (fără drept), evaziunea fiscală generată de comerţul ilegal cu material lemnos, falsul şi uzul de fals pentru înlesnirea activităţilor ilegale din domeniul forestier (amenajarea pădurilor, punerea în valoare, tăierea, transportul, prelucrarea și comercializarea)”, precizează Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, la nivel naţional, în primele șase luni ale acestui an, poliţiştii au derulat 25.650 de controale, în baza a 8.541 de planuri de acţiune, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
În cadrul acţiunilor coordonate de Poliţia Română, au fost angrenate efective de poliţie din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, polițiști de frontieră, specialiști din cadrul gărzilor forestiere, din cadrul direcțiilor silvice, ai comisariatelor județene de mediu, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, precum și specialiști ai structurilor silvice private.
Astfel, au fost verificate 566 de instalaţii de debitat, 954 de exploatări forestiere, 811 depozite şi 189 de ocoale silvice/structuri subordonate, 1.226 de târguri, pieţe şi oboare, precum şi 50.750 de mijloace de transport de material lemnos.
În urma acestor acţiuni, în primele 6 luni ale acestui an, a fost confiscată cantitatea totală de 34.231 de metri cubi de material lemnos.
În perioada analizată au fost aplicate 8.541 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.940.340 de lei.
Dintre acestea, 8.473 au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 44 la Legea nr. 211/2011 privind deşeurile rezultate din prelucrarea materialelor lemnoase, iar 24 la H.G. nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund.
Dintre cele 3.540 de infracţiuni silvice sesizate în primele 6 luni ale anului 2017, 1.462 de infracţiuni silvice au fost sesizate din oficiu, ca urmare a intensificării acţiunilor poliţiştilor în teren.
De comiterea acestora sunt bănuite şi au fost cercetate 1.819 persoane, împotriva a 98 fiind dispuse măsuri preventive.
Totodată, în această perioadă, structurile de ordine publică au verificat 1.436 de cazuri privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate prin apelurile S.N.U.A.U 112. Dintre acestea, 158 au fost confirmate, astfel, au fost aplicate 223 de contravenţii, în valoare totală de 516.000 de lei.
Ca măsură suplimentară, a fost dispusă indisponibilizarea a 314 autovehicule și a 678 de atelaje. De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, 352 de ferăstraie mecanice, care ar fi fost folosite la comiterea de ilegalităţi.
Poliţia Română continuă activitățile, în sistem integrat, în baza planurilor naţionale de acţiune, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News