Connect with us

Eveniment

Polițiștii rutieri din Alba, instruire cu 50 de cadre militare din cadrul Batalionului 346 din Sebeș

Publicat

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Alba, au desfășurat o activitate de instruire la care au participat 50 de cadre militare din cadrul Batalionului 346 Comunicații și Tehnologia Informației ,,Sava Henția” din municipiul Sebeș.

Sesiunea s-a desfășurat vineri, 30 ianuarie 2026, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră”.

Polițiștii rutieri au reliefat importanța respectării regulilor de circulație de către cei care posedă permis de conducere, astfel încât să nu fie implicați în evenimente rutiere.

De asemenea, au fost punctate consecințele legale și sociale ale încălcării normelor de circulație.

Au fost prezentate și principalele cauze ale accidentelor rutiere, respectiv: viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, nerespectarea distanței între vehicule, folosirea telefonului mobil și neasigurarea la schimbarea direcției de mers.

În final, polițiștii le-au transmis recomandări preventive, îndemnându-i să adopte un comportament responsabil atât în calitate de conducători auto, cât și în calitate de participanți la trafic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.