Connect with us
Advertisement

Eveniment

Președintele unei organizații locale PSD din Alba, taxat de instanță după ce a jignit pe Facebook angajata unei primării

Publicat

Președintele organizației PSD Șona, Gigel Nicola, a mai pierdut un proces intentat în urma unor afirmații făcute de acesta pe Facebook. Dacă în luna noiembrie a anului 2022 era obligat de judecători să plătească 10.000 de lei și să ofere scuze publice unei familii din localitate, în luna decembrie a mai pierdut un proces. 

Este vorba despre un proces intentat de o angajată a primăriei Șona, Firuța C., referent în cadrul instituției care a fost ținta unor atacuri venite din partea lui Nicola. 

Femeia l-a dat în judecată iar un proces s-a desfășurat pe rolul Judecătoriei Blaj, instanță care în data de 16 decembrie 2022 a dat o primă  decizie, decizie favorabilă femeii.

Recent motivarea instanței a devenit publică fiind disponibilă pe portalul rejust.ro. În linii mari Nicola o jignește pe femeie în mai multe clipuri postate pe Facebook, dar o și acuză că ar fi făcut mai multe ilegalități în cadrul primăriei.

CITEȘTE ȘI: Lider local al PSD Alba, bun de plată: Video-uri defăimătoare despre familia unui consilier local PNL, taxate în instanță

Mai exact o acuză de săvârșirea unor infracțiuni de fals, de corupție, dar râde și de faptul că femeia e creștin practicant. Mai mult de atât, magistrații notează că președintele PSD Șona folosește repetat fraza ”Fi-mi-ar scârbă să îmi fie de tine”, cu trimitere către reclamantă.

Ce a reclamat femeia

”În motivarea cererii, în fapt, a arătat că, acțiunea ilicită a pârâtului a debutat în data de 22.11.2021, când a postat primul videoclip prin care i-a fost vătămat dreptul la imagine și demnitate.

Începând cu data respectivă, pârâtul a supus-o unei torturi psihice sistematice pe parcursul a mai multe zile. Iar în prezent, trăieşte sub amenințarea pârâtului (astfel cum declară în videoclipurile postate) că va apărea din nou în spațiul public cu afirmații defăimătoare la adresa sa, deoarece i-a pregătit un „ tratament special.”

Acest „serial” creat de pârât este postat pe pagina de Facebook și distribuită de pagina de Facebook Bia Moon, ambele aparținând pârâtului. În cadrul acestor postări, pârâtul o acuză de săvârșirea unor infracţiuni de fals, de acte de corupție, de incompetenţă, o batjocorește prin prisma faptului că este un creștin ortodox practicant și îi aduce numeroase injurii și caracterizări degradante.

Reclamanta a precizat că face parte din personalul contractual al Primăriei comunei Șona și exercită funcția de Referent gradul IA, în cadrul compartimentului deservire.

Prin urmare, nu este o persoană publică, astfel că atacurile pârâtului nu pot fi nici măcar prin absurd calificate ca fiind informații de interes public sau acțiune de informare a publicului.

În videoclipurile create și postate de pârât, acesta îi aduce acuzații grave cu privire la săvârșirea unor infracţiuni, în care o caracterizează ca fiind o persoană nedemnă, fără moralitate, mincinoasă, proastă și coruptă.

Toate aceste afirmații și caracterizări îi afectează grav dreptul la imagine și reputație, iar efectele produse probabil că o vor urmări pentru totdeauna. Fără a exista o bază factuală, pârâtul i-a creat o imagine publică care nu corespunde adevărului, iar în ochii persoanele care urmăresc videoclipurile postate, probabil imaginea reclamantei este formată astfel cum a descris-o pârâtul.

Reclamanta a susţinut că, în prezent, trăieşte cu „pecetea” pusă de pârât (astfel cum afirmă și acesta cu mândrie în videoclipul din data de 26.11.2021) și anume expresia „…FI-MI-AR SCÂRBĂ DE TINE, ”, cu care este asociată de mulți dintre membri comunității în care trăieşte.

Astfel, prin videoclipurile postate, pârâtul: -o acuză de săvârșirea unor infracțiuni („ care ai umblat cu falsuri prin primărie și ţi-am dovedit clar că ai falsificat ce ai falsificat acolo; Deci prima n-a lipsit doamna(…), care am dovedit aici clar cu ce falsuri umblă în primărie, în registratură și în ăăăă actele de înregistrare şi stau și mă întreb: Doamna a făcut niște nelegiuiri, niște treburi, niște situaţii, nişte treburi false…”) fără să existe vreo bază factuală în acest sens, fără să existe vreo hotărâre de condamnare sau măcar un dosar de urmărire penală început”, se arată într-un fragment al motivării instanței.

În instanță femeia a prezentat toate fragmentele în care a fost acuzată și jignită.

Ce a susținut președintele PSD Șona

”Pârâtul a subliniat că nu a depășit limitele dreptului unei persoane care are o calitate publică, precum cea de președinte a organizației locale a unui partid politic, la libera exprimare, iar faptele prezentate prin cererea de chemare în judecată reprezintă judecăţi de valoare, prin care si -a exprimat opinia cu privire la activitățile profesionale ale reclamantei, având ca bază factuală pe de o parte, propriile constatări, articole de presă, nereguli din instituția unde îşi desfăşoară activitatea, unele comise chiar de către aceasta, conform documentelor oficiale realizate de către funcționari din cadrul instituției şi puse la dispoziţia membrilor Consiliului local Șona”, se arată în motivarea instanței.

De asemenea acesta a spus că nu a jignit, nu a adus jigniri și că expresiile folosite nu pot fi catalogate ca jigniri. Apărarea președinteului PSD Șona s-a bazat pe dreptul la liberă exprimare și nevoia de a informa cetățenii comunei despre mersul administrației locale.

Ce au decis magistrații

Judecătorii au precizat că afirmațiile au fost făcute din punctul de vedere al cetățeanului și președintelui PSD Șona. Acesta este îndreptățit să aducă pe orice cale informații despre modul în care funcționează administrația locală.

”În mod incontestabil, subiectele abordate prin postările de pe facebook ale pârâtului( pretinsele falsuri în documente imputate reclamantei în activitatea sa de funcţionar public), sunt subiecte de interes general pentru electoratul Comunei Șona şi nu numai, subiecte pe care pârâtul avea dreptul să le aducă la cunoştinţa publicului inclusiv prin platforma Facebook, ideile transmise prin postările incriminate înscriindu-se în cadrul unei dezbateri de interes pentru comunitate, care are dreptul să fie informată”, se arată în motivarea instanței.

De asemenea instanța a precizat că afirmațiile care privesc fapte ilegale dacă nu sunt susținute de dovezi se transformă în fapte ilicite.

Mai mult de atât, ”instanţa apreciază că afirmaţia „ Mi-e scârbă de tine! Fi-mi-ar scârbă de tine, repetată în mod insistent în videoclipurile pârâtului şi cu privire la care inclusiv acesta recunoaşte că a devenit o formă de salut virală, chiar dacă poate fi privită ca o judecată de valoare şi a fost emisă de pârât, ca o consecinţă a presupuselor ilegalităţi pe care reclamanta le-ar face în activitatea sa de funcţionar public, totuşi, printr-o astfel de „ apreciere”, pârâtul se îndepărtează de la esenţa subiectului abordat şi depăşeşte limitele acceptabile, sugerând în concret, că reclamanta este un om fără valoare, demn de repulsie şi de oprobiul comunităţii.

Într-o oarecare măsură, instanţa chiar întrevede chiar un îndemn al pârâtului la dispreţ în rândul membrilor comunităţii, faţă de reclamantă. Mai mult decât atât, instanţa apreciază că nici referirile la relaţia reclamantei cu divinitatea( „ doamna care se duce în fiecare duminică la biserică și se roagă la Dumnezeu; Îmi doresc, îmi doresc să te văd cum crăpi.

Preafericita, preasfânta, preacuvioasa te duci la biserică duminica, Apropo, ţii post? Știu că ţii, dar degeaba îl ţii. Pentru că sunt sigur că în sinea dumneaei, doamna  fi-mi-ar scârbă să-mi fie încă o dată este foarte nevinovată, are chiar.. ați văzut serafimii ăia cu aripi așa cum stau întinşi exact așa e, e nevinovată;), nu-şi au locul în cadrul unei aşa-zise dezbateri pe tema unui subiect de interes public, fiind aspecte profund intime, ce ţin exclusiv de sfera privată.

Astfel, cu privire la aceste afirmaţii, exercitarea dreptului la liberă exprimare s-a transformat în faptă ilicită, întrucât au fost depăşite limitele interne ale acestei libertăţi, prin săvârşirea unui abuz de drept, determinând încălcarea drepturilor altei persoane”, au precizat judecătorii.

Drept urmare magistrații i-au dat dreptate femeii și l-au obligat pe bărbat la plata a 10.000 de lei daune morale, ștergerea postărilor de pe Facebook, dar să se abțină pe viitor și de la a face alte afirmații nefondate.

”Obligă pârâtul la plata către reclamantă, a sumei de 10.000 lei, reprezentând reparaţie patrimonială pentru prejudiciul cauzat. Obligă pârâtul să înceteze orice acţiuni de natură să încalce dreptul reclamantei la demnitate, onoare şi reputaţie.

Obligă pârâtul la retragerea în mod public a acuzaţiilor defăimătoare şi jignitoare aduse la adresa reclamantei şi prezentarea scuzelor publice prin intermediul spaţiului public Facebook”, se arată în motivarea instanței din 16 decembrie 2022.

Decizia nu este definitivă, dar momentan pe portalul instanțelor de judecată nu apare un apel făcut de părți.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    duminică, 08.01.2023 at 13:10

    Se dovedeşte clar că PSD-ul promovează doar proşti. Asta-i baza electorală.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement