Connect with us
Advertisement

Actualitate

Primăria Sebeș anunță facilitățile existente pentru persoanele cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă (P)

sebes centru oras

Publicat

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), implementează proiectul ,,Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, proiect cofinanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți.

Obiectivul acestui proiect este de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, informațional și comunicațional, în vederea creșterii șanselor de ocupare și a ponderii persoanelor cu dizabilități angajate pe piața liberă a muncii.

Persoanele cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa Agenției Județene de Ocuparea Forței de Muncă Alba pentru a beneficia de oportunitățile din cadrul proiectului.

Pașii necesari pentru obținerea tehnologiei asistive (baston smart pentru nevăzători, picior proteic, proteză elastică, proteză pentru genunchi controlată de un microprocesor, articulații modulare pentru genunchi, aparate și proteze auditive etc) sunt:

Etapa 1

Persoana cu dizabilități se prezintă la AJOFM Alba, cu următoarele documente:

  • carte de identitate;
  • adeverință medicală;
  • ultimul document de studii.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba:

  • înregistrează persoana ca fiind în căutarea unui loc de muncă;
  • acordă servicii de informare, consiliere și mediere.

Persoana cu dizabilități: 

  • semnează Acordul privind participarea la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă;
  • participă la minimum două activități asigurate de AJOFM Alba (informare, consiliere, mediere).

Etapa 2

Persoana cu dizabilități se prezintă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, unde depune următoarele documente:

  1. cerere pentru acordarea voucherului;
  2. certificat de încadrare în grad de handicap și Anexa acestuia (copii);
  3. recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces;
  4. acordul privind participarea la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă asigurate de AJOFM, însoțit de Planul individual (copie);
  5. angajamentul că nu înstrăinează produsul asistiv.

Etapa 3

  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba transmite Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții centralizatorul cu cererile depuse și dosarele în original;
  • Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor  cu Dizabilități, Copii și Adopții transmite Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba voucherele tipărite.

Persoana cu dizabilități:

  • ridică voucherul de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba;
  • prezintă voucherul furnizorului de tehnologie avansată;
  • primește produsul.

Informații suplimentare pot fi obținute la:

INFOLINE Tehnologie Asistivă: 0754015063, zilnic, între orele 12:00-14:00.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Rusinea

    luni, 11.10.2021 at 15:08

    Poatè isi căuta si primarul un alt loc de stat degeaba !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement