Eveniment
Primul muzeu privat din România se află la Almașu Mare. Povestea celor 15.000 de exponate ale lui Emilian Achim
Se spune că omul sfințește locul. Emilian Achim a reușit să transforme, cu multă muncă și dăruire, un loc banal în ceva extraordinar. Bărbatul, care spune că s-a născut mai devreme cu 10 ani, trei luni și trei zile de jumătatea secolului douăzeci, a reușit, în urmă cu 38 de ani, să ridice primul muzeu privat din România, recunoscut de Ministerul Culturii.
Muzeul său din Almașu Mare numără în prezent în jur de 15.000 de exponate care ilustrează viața oamenilor din munții Apuseni. Oricine dorește poate să îi treacă pragul, iar taxa este „la ieșire”: fiecare lasă cât consideră de cuviință.
„L-am înființat în 1979, deci se apropie de 40 de ani. Ideea este veche, la viața și activitatea pe care au dus-o oamenii printre care am trăit și eu. Mi-am îndrăgit locul, comuna. Este construcție specială pentru muzeu, în mai multe etape, pentru că nu am avut posibilitate. Am plecat de la patru metri pătrați și am ajuns la 500, nu este simplu.
Eu sunt de la muncitor, etnograf, muzeograf, de toate. Primele obiecte pe care le-am colecționat au fost cumpărate și donate. Obiectele sunt din toate domeniile de activitate din zona munților Apuseni. Acest muzeu poartă numele meu, așa a vrut centrul de cultură din acea perioadă, dar mai degrabă ar purta numele pe care încep să-l popularizez: <Comoara Apusenilor>”.
Nea Achim spune că obiectele cele mai vechi din colecţie sunt dinaintea erei noastre.
„Cele mai vechi lucruri sunt obiecte de arheologie dinaintea erei noastre, pietre funerare, ciocane din neolitic și multe altele, până la o expoziție care cuprinde viața și activitatea oamenilor din 1960 până în prezent. Avem și manuale școlare din 1900, nu am eu condițiile bune de conservare, este foarte greu și unii vizitatori îmi spun că nu am condiții, eu știu asta”, spune Emilian Achim.
Extinderea muzeului în toți acești 40 de ani a însemnat de fapt o reorganizare. Pe lângă lucrurile expuse în interiorul clădirii, Emilian Achim a extins și în exterior, unde are o casă tradițională de aproape 200 de ani și o moară pe apă, adusă în spaţiul expoziţional din satul Rovina, judeţul Hunedoara, atestată de la 1895.
Pentru a întreține acest muzeu, nea Achim primește lunar câte 300 de lei de la Consiliul Judeţean Alba, bani care nu-i ajung, mai ales că tot el se ocupă și de promovarea locului.
„Am distribuit până în prezent peste 35.000 de pliante, pe banii mei. În același timp am pus un panou care să îndrume oamenii spre muzeu”, spune Achim.
Vizitarea muzeului este gratuită, însă mai toți turiștii lasă la plecare o mică donație. Acești bani sunt folosiți pentru a întreține obiectele expuse.
„Nu este cu intrare, este cu ieșire. Se face cu taxă benevolă. Sunt diferiți oameni, pădure fără uscături nu este, sunt care lasă bani, mai ales cei care văd că acest muzeu se dezvoltă prin cele două mânuțe. Ziua sunt acolo, muncesc de dimineața până seara”, spune omul care a reușit să facă primul muzeu privat din România.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News