Actualitate
Prin IMM Invest s-au acordat 10,2 miliarde lei în aproximativ două luni. Detalii de la Fondul Național de Garantare a Creditelor
Prin IMM Invest s-au acordat 10,22 miliarde lei în aproximativ 2 luni, ceea ce înseamnă o creștere a creditului bancar către companii de 34 de ori peste media lunară a creditelor acordate în ultimul deceniu, a anunțat, luni, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Până în present, au fost făcute plăți, în contul granturilor acordate, de 16 milioane lei.
Potrivit sursei citate, programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii IMM INVEST ROMANIA a intrat în cea de-a patra faza de implementare, cea a acordării ajutorului de stat, care va asigura 0 costuri de finanțare pentru aplicantii programului. Această subvenție constă în garantarea imprumuturilor accesate prin program, precum și a plății sumelor cuvenite din cumulul comisionului de risc, a comisionului de administrare și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credite.
”În acest moment, în portalul www.imminvest.ro sunt înregistrate 65,342 IMM-uri, cu un volum total subscris de peste 85 miliarde lei, din care aproximativ 60 miliarde lei reprezintă solicitări pentru credite de investiții, iar peste 25 miliarde sunt solicitări pentru credite capital de lucru. Finanțarea acestor IMM-uri va contribui la menținerea a 802.806 persoane angajate”, se arată într-un comunicat FNGCIMM.
Numărul creditelor aprobate de către cei 21 finanțatori participanți în program este de 11.589, iar volumul finanțării garantate este de 10.220.224.704 RON, mai precizează sursa citată.
Pentru IMM-urile care încă nu au accesat programul și doresc să se înscrie, aplicația programului imminvest.ro rămâne deschisa pentru noi înscrieri pana în 31 decembrie 2020.
Programul prevede parcurgerea de catre IMM a patru etape: prima etapa presupune analiza eligibilitatii privind incadrarea in categoria IMM- realizata de catre FNGCIMM; in faza a doua banca selectata de catre IMM, solicita documentatia de credit, efectueaza analiza economico-financiara si conform propriilor norme de creditare, stabileste daca proiectul pentru care se solicita finantarea este viabil din punct de vedere economic, caz in care aproba creditul si transmite solicitarea de garantare catre FNGCIMM. In etapa a treia FNGCIMM analizeaza si garanteaza creditele aprobate de catre institutiile financiar bancare.
In etapa a patra, cea de acordare a ajutorului de stat, FNGCIMM calculeaza si efectueaza plata sumelor cuvenite finantatorilor in contul dobanzilor si comisioanelor pana la data de 31,12.2020, cu posibilitatea de prelungire, La doua luni si jumate de la debutul programului, FNGCIMM a facut plati in contul granturilor acordate de 16.060.493,63 RON.
În perioada imediat urmatoare, FNGCIMM va operationaliza un nou program guvernamental, IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, cu avans zero de finantare. Valoarea maxima a finantarii este de 5 milioane de lei pe beneficiar si isi propune stimularea accesarii finantarilor de tip leasing, in vederea achizitionarii de active noi sau second-hand pentru desfasurarea activitatii companiilor, in special a celor care au nevoie de transfer de tehnologie in procesele de productie si asigurarea fluxurilor financiare necesare acestora prin operatiuni specifice de sell-and-lease-back.
IMM Invest (accesul la capital financiar), Factoring-ul cu regres (schema de garantare de catre stat a creditului commercial), Scontarea cu garantarea de catre stat si Programul de Garantare a Leasing-ului de Echipmente si Utilaje (accesul la creditul furnizor), pot deveni pilonii de relansare a economiei romanesti si reprezinta raspunsul FNGCIMM la necesitatile crizei actuale, care a adus multe provocari, dar si multe oportunitati de resetare a setorului IMM si de deschidere a sistemului bancar catre finantarea economiei.
sursă: fngcimm.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News