Economie
PSD insistă pe plafonarea adaosului comercial la alimente, în opoziție cu PNL și USR. Amendament depus de un senator

PSD insistă pe plafonarea adaosului comercial la alimente, o măsură asupra căreia guvernul trebuie să se pronunțe miercuri. PNL și USR cer eliminarea plafonării de la 1 octombrie, pe motiv că distorsionează piața și, pe de altă parte, permite oficum magazinelor să își recupereze pierderile tot de la clienți.
Lista alimentelor vizate de scumpiri include produse de bază precum lapte, ouă, făină, mălai, carne de porc și de pui, legume și fructe proaspete, zahăr, ulei, unt și smântână (în anumite cantități și cu anumite caracteristici, nu la toate aceste produse).
Senatorul PSD Daniel Zamfir a depus un amendament în Senat pentru prelungirea cu cel puțin trei luni a plafonării adaosului comercial la cele 17 produse alimentare de bază, în contextul unui nou val de scumpiri și al unei inflații în creștere.
La Guvern este așteptată săptămâna aceasta o decizie legată de această măsură, după ce premierul Ilie Bolojan a discutat recent și cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine.
Miercuri este așteptată și o poziție finală a liderilor celor patru partide aflate la guvernare.
Tot miercuri ar urma să se pronunțe asupra contestației depuse de instanța supremă la legea care modifică sistemul de pensionare al magistraților.
De acest verdict ar depinde și soarta premierului, care a spus de mai multe ori că dacă legea va fi declarată neconstituțională, atunci va fi greu pentru actualul executiv să-și continue activitatea. O opinie similară au și liderii USR și UDMR.
Tot peste două zile, Curtea Constituțională dezbate și sesizările depuse de opoziție la celelalte măsuri din pachetul doi de reducere a deficitului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News