Connect with us

Cugir

Răzbunare ca în filme la Cugir: Un tânăr a intrat cu mașina într-un autoturism condus de un bărbat care i-ar fi agresat tatăl

Publicat

Răzbunare ca în filme la Cugir: Un bărbat din Cugir, Vasile Andrei B., a fost reținut de polițiști, iar duminică 4 ianuarie a ajuns în fața procurorilor Tribunalului Alba, fiind suspect într-un caz de tentativă de omor. 

Este vorba despre un bărbat de 36 de ani, care în data de 28 decembrie 2025, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea un autoturism, cu viteză, pe strada Principală din localitatea Vinerea, ar fi izbit autoturismul unui bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Cugir, determinând răsturnarea acestuia în afara părții carosabile, au transmis reprezentanții IPJ Alba. 

Potrivit unor surse alba24.ro, cei doi se cunoșteau. Din primele informații ar fi vorba despre o răzbunare, o răzbunare despinsă parcă din filme.

Sursele alba24.ro susțin că în trecut bărbatul în vârstă de 44 de ani l-ar fi agresat pe tatăl celui reținut de poliție. Drept urmare acesta s-a răzbunat în data de 28 decembrie când a intrat cu autoturismul în automobilul condus de bărbatul de 44 de ani.

Ce au găsit polițiștii la percheziții

Vasile Andrei a fost vizat de o percheziție a trupelor speciale. În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate dispozitive electronice de interes pentru cauză și substanțe interzise la deținere.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în data de 4 ianuarie 2025, a sesizat Tribunalul Alba, cu propunere de arestare preventivă.

Momentan la momentul redactării acestei știri încă nu este vizibilă o decizie a magistraților Tribunalului Alba în ceea ce privește propunerea de arestare preventivă.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului și prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni, iar aceste acte și măsuri de urmărire penală nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.