Connect with us
Advertisement

Educație

ANGAJĂRI la MApN în 2021: Selecția pentru recrutarea soldaților gradați profesioniști. Calendar, locuri, probe și repartizare

Publicat

Ministerul Apărării Naționale organizează și în acest an selecție pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară ca soldat gradat profesionist.

Termenul limită pentru susținerea probelor de selecție este 25 iunie. Înscrierile s-au făcut până în 28 mai.

Candidații care au ales profesia de soldat/gradat profesionist (SGP) nu susțin concurs de admitere, însă vor fi repartizați pe posturi în regim computerizat, în ordinea descrescătoare a punctajului calculat după anumite criterii profesionale și administrative, pe baza opțiunilor exprimate la recrutare. Candidații care au fost repartizați trebuie să parcurgă programul de instruire specific, cu durata de cel mult cinci luni.

Citește și Condiții de recrutare MApN 2022: S-a dat startul înscrierilor la școlile militare. Cum afli ce funcții sunt disponibile

Anul acesta sunt disponibile 1.516 locuri, dintre care 32 pentru FOS (forțe pentru operațiuni speciale).

Distribuția locurilor pe județe:

Alba – 15

Argeș – 11

Arad – 20

București – 370

Bacău – 45

Bihor – 4

Bistrița – 82

Brăila – 35

Brașov – 27

Botoșani 1

Buzău – 57

Călărași – 18

Cluj 75

Constanța – 223

Dâmbovița – 8

Dolj – 39

Galați – 43

Giurgiu – 31

Hunedoara – 35

Ilfov – 111

Mureș – 6

Neamț – 3

Prahova – 13

Satu-Mare – 10

Sibiu – 89

Tulcea – 22

Timiș – 41

Vâlcea – 6

Vrancea – 76

CALENDAR recrutare MApN SGP 2021:

25 iunie 2021 – termenul limită pentru susținerea probelor de selecție

30 iunie 2021 – termenul limită pentru efectuarea examinării medicale – participă doar candidații declarați „Admis” la probele de selecție

5 – 16 iulie 2021 – examinarea medicală specifică la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „General doctor aviator Victor Anastasiu” din București și Centrul de Medicină Navală din Constanța – numai candidații care optează pentru arme sau servicii și specialități militare care necesită o astfel de evaluare

23 iulie 2021 – termenul final de întocmire a dosarelor de candidat

9 – 10 august 2021 – repartizarea pe unități, arme/servicii/specialități militare a candidaților – sesiunea I

18 august 2021 – repartizarea pe unități, arme/servicii/specialități militare a candidaților – sesiunea a II-a

23 august 2021 (ora 10:00) – termenul de prezentare a candidaților declarați „REPARTIZAT” la instituțiile de formare profesională inițială specifice armelor, serviciilor și specialităților militare sau la centrele de instruire/unitățile de instrucție – candidații care NU au stagiul militar satisfăcut – modulul I

27 septembrie 2021 (ora 10:00) – termenul de prezentare a candidaților declarați „REPARTIZAT” la instituțiile de formare profesională inițială specifice armelor, serviciilor și specialităților militare sau la centrele de instruire/unitățile de instrucție, candidații care au stagiul militar satisfăcut – modulul II.

Pentru informații suplimentare contactați biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar zonal/județean/de sector de care aparțineți cu domiciliul.

 

Condiții pentru cariera militară

Cetățenii români pot urma cariera militară în calitate de ofițer, maistru militar, subofițer sau soldat/gradat profesionist în activitate, în urma absolvirii unei instituții de învățământ superior sau postliceal militar, a unui curs de formare profesională ori program de instruire a soldaților/gradaților profesioniști.

Absolvenții de gimnaziu pot opta pentru a deveni elevi la colegiile naționale militare. După finalizarea studiilor, datorită cunoștințelor și deprinderilor dobândite, absolvenții colegiilor naționale militare vor fi admiși în instituțiile de învățământ superior militar (academii militare) sau vor continua pregătirea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari.

Pentru a urma cariera militară este necesară parcurgerea succesivă a trei etape: recrutarea, selecția aptitudinală și concursul de admitere sau de repartizare pe post (în cazul candidaților pentru funcțiile de soldat/gradat profesionist).

Următoarea etapă pe este selecția la unul dintre cele patru centre zonale de selecție și orientare: Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc și Constanța.

Selecția sau evaluarea aptitudinală se concretizează în examinări specifice și probe care pot indica dacă și în ce măsură un candidat poate face față cerințelor profesiei militare și mediului militar.

Selecția constă în parcurgerea următoarelor probe:

Probe psihologice:

  • test de aptitudini care evaluează randamentul intelectual;
  • chestionar de personalitate pentru evaluarea posibilităților tale de adaptare la condițiile specifice mediului militar;
  • test situațional (pentru ofițeri, maiștri militari și subofițeri), care evaluează aptitudinile de lider și capacitatea de a lucra în echipă.

Probe fizice:

  • parcurgerea într-un timp determinat a unui traseu utilitar-aplicativ, care conține 10 elemente pe un circuit de 90 m lungime și care evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor tale motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistența, forța);
  • probă de rezistență pe distanța de 1000 sau 2000 m, în funcție de categoria de personal pentru care ai optat.
  • interviu de evaluare finală

Fiecare probă în parte are caracter eliminatoriu, candidatul fiind declarat „Admis” sau „Respins”.

Candidații pentru anumite arme/servicii și specialități militare, vor efectua, în plus, o examinare medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, dar numai după ce au fost declarați „Admis” – la toate cele trei probe enumerate mai sus.

Dacă dorești să te alături Forțelor Aeriene și să faci parte din rândul personalului aeronautic, evaluarea aptitudinală specială are loc la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „General doctor aviator Victor Anastasiu”, din București. Examinările durează câteva zile și includ mai multe probe și specialități medicale.

În cazul în care optezi pentru Forțele Navale, indiferent de arma și specialitatea militară, evaluarea aptitudinală specială are loc la Centrul de Medicină Navală din Constanța.

Dacă ai ales să devii maistru militar, subofițer sau soldat/gradat profesionist și alegi armele tehnice – auto, tancuri, geniu, pentru care este necesară deținerea sau obținerea permisului de conducere auto, vei efectua examinările psihotehnice specifice, chiar în cadrul centrelor zonale de selecție și orientare, prin grija laboratoarelor psihotehnice ale Ministerului Apărării Naționale.

Dacă ești declarat „Inapt” la examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale, poți opta pentru o altă categorie de personal, instituție de învățământ militar sau post de soldat/gradat profesionist, pentru care nu este necesar acest tip de evaluare, în condițiile în care metodologia probelor și rezultatele obținute la selecție permit acest lucru.

Urmează etapa susținerii concursului de admitere într-o instituție de învățământ militar sau la un curs de formare profesională, care constă într-un test de cunoștințe precedat de o probă eliminatorie la limba engleză. Probele de concurs sunt stabilite pentru fiecare categorie de personal și unitate sau instituție de învățământ militar.

Candidații care au ales profesia de soldat/gradat profesionist nu susțin concurs de admitere, însă vor fi repartizați pe posturi în regim computerizat, în ordinea descrescătoare a punctajului calculat după anumite criterii profesionale și administrative, pe baza opțiunilor exprimate la recrutare. Candidații care au fost repartizați trebuie să parcurgă programul de instruire specific, cu durata de cel mult cinci luni.

surse: mapn.ro, Recrutare MApN (Facebook)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ilie Gheorghe hagu

    sâmbătă, 19.06.2021 at 11:35

    As dori și eu un post dacac se poate
    Îmi doresc de forte mult timp
    Însă nu știu unde sa merg și ce sa fac
    Am 26 de ani 1.78 înălțime 72 kg posesor permise cata. A, B, C, E. Card tahograf atestat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement