La o terasă din Alba Iulia, trei băieți asudați cu tricouri ”made în Turcia” sugativează câte o halbă de bere. O boxă neagră, cu niște leduri roșii și albastre împrăștie muzica lui Dr. Alban. ”Iț mai laiiif”, se scapă unul dintre ei după domnul doctor și aruncă o privire de control spre gardul pe care se reazămă într-o rână o bicicletă veche, cu abțibilde pe bară și cu un coș în care se află o pungă de nailon mototolită. Discută despre Spania și Italia, unde e nașpa acum și despre Suedia, unde ”se merită să te duci, da e grea limba”. ”Du-te tu, fraiere, că clima e de toată ..., plouă trei luni și restu` ninge”, zice unul. Atmosfera are ceva din cea a anilor 90, când, dacă mai rețineți, toate partidele din Alba Iulia patronau câte un bar sau o terasă pe care asemenea scene se produceau, în fiecare zi de vară.

Publicitate

Am, de ceva vreme, senzația că și partidele politice locale retrăiesc în felul lor anii 90 – perioada romantică a înfruntărilor politice, a descoperirii mecanismelor democrației, a intoleranței și a incapacității de a mai asculta un alt argument.

Încrâncenare în loc de dialog, acuzații în loc de argumente, naivitate în loc de idei politice. Șiretenie în loc de inteligență, conjunctură în loc de doctrină, pile în loc de competență, suc gastric în loc de apa adevărului. Dezbaterea nu trece de stadiul de ceartă, iar negocierea nu e pe proiecte, ci, la fel ca la piață, pe produse.

Publicitate

Stânga, dreapta... mofturi! Ei versus noi... adevăruri imediate!

Susținătorii, militanții, implicații, sufletiștii și naivii s-au grupat în haite gata să atace pe oricine nu are vopseaua și damful lor. Pe forumuri, la adăpostul  anonimatului, oricine poate ataca pe oricine, orice idee, oricât de bună sau verificată ar fi, orice construcție logică infailibilă - își are nașul. Prin alte părți, unde la școală se studiază logică și etică, dacă primești dovezi că omul pe care îl susții a făcut greșeli mari sau că este corupt, te gândești la argumente și apoi renunți la el. La noi, îl înjuri pe cel care ți-a adus dovezile și eventual îi spui că și cei din cealaltă tabără sunt la fel. Nu vrei să vezi, nu vrei să auzi.

Publicitate

S-a redescoperit zvonul ca sursă și bârfa ca armă și argument politic final.

Pe stradă, varianta off-line a războinicului virtual, atașat politic, în general prea copt ca să mai învețe să deschidă computerul își face și el treaba: explică, cu fraze standard învățate de la emisiunile preferate, cum stă treaba. Trebuie să îl crezi, mai ales pentru că este absurd, vorba lui Tertulian.

Războiul e, așadar, underground - nu se poartă în conferințele de presă. Au reapărut bârfele despre amantele politicienilor: cine cu cine, unde, când și, uneori, cu toate detaliile, chiar și cum. Deși famigliile politice prosperă nederanjate, au apărut atacurile la familiile politicienilor. Este ironic cum microclimatul politic plin de bacterii de genul celor enumerate mai sus, cultivat de politicienii înșiși (încântați de mulțimea de susținători emoționali), se întoarce împotriva lor și devin ei înșiși victime. La fel ca în anii 90.

Publicitate

La fel ca în anii 90, băieții de la terasă s-au certat deja. După ce au încheiat povestea cu emigrarea, au dat-o pe ”politică”. Unul ține cu ăia și ceilalți doi cu ăilalți. Carevasăzică, ar fi cam 66 la 33 la sută. Și asta după a doua bere.