Eveniment
Salvați Copiii: Sună-i zilnic! Un simplu apel video le amintește copiilor cu părinți plecați în străinătate, că sunt iubiți

Salvați Copiii a lansat joi campania „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, o amplă inițiativă de informare și conștientizare a impactului migrației economice asupra copiilor rămași acasă. Potrivit datelor organizației, un număr mare de copii trec prin experiența dureroasă a despărțirii de părinți. Ei sunt ”copiii invizibili” în politicile publice ale statului român.
Peste jumătate dintre copiii rămași în țară după plecarea părinților la muncă în străinătate preiau roluri de adult, iar pentru mai mult de jumătate, separarea familială durează de peste patru ani, arată o anchetă recentă realizată de Salvați Copiii România în rândul beneficiarilor programelor sale.

Mai mult, doar 1 din cei 3 copii cu părinți plecați la muncă, își va vedea părinții vara aceasta în România.
Sondajul, realizat în 2025, evidențiază impactul emoțional semnificativ și riscurile de vulnerabilizare asociate fenomenului migrației economice.
Datele colectate în cadrul anchetei în rândul beneficiarilor programului Salvați Copiii România, destinat copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, arată că:
- 56% dintre copii au părinții plecați la muncă în străinătate de peste patru ani, în timp ce 44% îi au plecați de perioade sub patru ani.
- 22,3% dintre copii se simt triști, pentru că le este dor de părinți, 3% se simt îngrijorați, pentru că nu știu ce se întâmplă cu părinții mereu, 42,2% se simt înțelegători, știu că părinții au plecat pentru binele lor şi al familiei, 1,2% se simt furioși pentru că părinții i-au lăsat singuri, 26,1% se simt indiferenți, s-au obișnuit, iar ceilalți nu au răspuns la această întrebare.
- 33,6% dintre copii au simțit că trebuie să preia de obicei responsabilități de adult din cauza absenței părinților, în timp ce 21,8% au simțit uneori, iar restul de 44,6% nu au simțit acest lucru.
- părinții a 36% dintre copii intenționează să vină în vacanța de vară în România, în timp ce părinții a 41% nu vor putea veni, invocând în proporție de peste 75% motive financiare, dificultatea de a-și lua concediu în această perioadă sau faptul că au fost acasă de Paști sau urmează să vină de Crăciun. Restul de 23% sunt indeciși.
- aproximativ 10% dintre copii vor merge ei în vacanță la părinți, peste hotare.
„Copiii afectați de migrația economică sunt adesea invizibili în politicile publice. Ei resimt profund absența părinților și, în multe cazuri, sunt forțați să preia sarcini care le depășesc vârsta.
Este esențial să construim mecanisme de sprijin durabile, care să le ofere protecție și echilibru emoțional.
Comunicarea constantă cu părinții este esențială pentru starea lor de bine, însă, conform studiilor noastre, 14% dintre copii, și chiar 20% dintre adolescenți, vorbesc cu părinții doar o dată pe săptămână sau mai rar.
Pentru a sprijini aceste familii, atât copiii, părinții lor, cât și persoanele în grija cărora au rămas, lansăm o amplă campanie de informare despre importanța comunicării periodice între aceștia.
Un simplu apel video le amintește copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate că sunt iubiți. Salvați Copiii le este alături cu informații și sprijin pe www.copiisinguriacasa.ro”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Datele din 2025 confirmă impactul profund al migrației părinților asupra copiilor, evidențiat și în studiul Salvați Copiii din 2022.
Acesta a arătat și dimensiunea fenomenului – peste jumătate de milion de copii, aproximativ 536.000 de copii au avut, într-un singur an (iunie 2021-iunie 2022), cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate.
Aproape un milion de copii (peste 950.000) au avut experiența plecării unuia dintre părinți pe parcursul copilăriei, respectiv aproximativ 25% dintre copiii României au trăit experiența traumatizantă a despărțirii de un părinte sau de amândoi pe o perioadă mai lungă de timp.
Mai mult, conform datelor colectate în 2022, 14% dintre copii vorbeau cu părinții doar o dată pe săptămână sau mai rar. Odată cu creșterea în vârstă a copilului, frecvența comunicării scade, 20% dintre adolescenți vorbind cu părinții doar o dată pe săptămână sau mai rar.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News