Actualitate
Ortodocşii şi romano-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Moșii de toamnă
Pe 26 octombrie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Dimitrie sau Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir, cum mai este cunoscut de ortodocşi.
Acesta este numit şi Ocrotitorul Bucureştilor, motiv pentru care, începând de joi şi până marţi, 29 octombrie se desfăşoară pelerinajul anual.
Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și de rit roman.
Şi în Biserica Catolică de rit bizantin, precum și în Biserica Catolică de rit roman se sărbătorește tot pe data de 26 octombrie. Creştinii ortodocşi care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru la 8 noiembrie.
Vezi și MESAJE de Sfântul Dumitru: Urări și felicitări de „La mulți ani” pentru familie, prieteni sau colegi
Tradiţia spune că înainte de a muri, s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Moaştele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelatie.
I s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov care i-ar fi spus: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Fata i-a urmat sfatul, iar părinţii fetei au mers la locul indicat în vis, lângă râul Lom şi au găsit trupul neputrezit al sfântului între două pietre.
Sfântului Dumitru i se mai spune şi Izvorâtorul de Mir şi asta pentru că din racla sa care se afla în cetatea Tesalonicului izvora mir.
Dar se pare că poporul de acolo a uitat minunile lui Dumnezeu şi ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar mirul care putea fi luat gratuit, a ajuns să fie vândut de preoţii care se aflau în biserica sfântului, cu bani grei.
Se spune că cine voia să aibă un gram de mir de la Sfântul Dimitrie, care izvora gratuit, trebuia să dea bani mulţi. Iar preoţii îl vindeau scump în special oamenilor săraci şi la văduve.
Din cauza acestui lucru, moaştele Sfântului Dumitru au fost mutate de la Tesalonic.
Racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului de mai multe ori, fiind declarat şi Ocrotitorul Bucureştiului.
Prima dată în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holeră şi în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie.
Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotărâtă în şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.
Sfântul Cuvios Dimitrie a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, întemeiat de fraşii Petru şi Asan. Se spune că a iubit viaţa ascetică, motiv pentru care s-a retras într-o peşteră.
Totuşi, nu se ştie cât timp a fost nevoit să stea în această peşteră şi nici când a trecut la cele veşnice.
sursa: creştinortodox.ro, wikipedia.org
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News