Connect with us
Advertisement

Eveniment

Școala Gimnazială „Sebes Pal” din Rimetea va fi reabilitată, cu bani din PNRR. Licitația pentru lucrări, lansată în SEAP

Publicat

Școala Gimnazială „Sebes Pal” din comuna Rimetea va fi reabilitată, cu bani din PNRR. Investiția se ridică la peste 1,2 milioane de lei. 

Primăria comunei Rimetea a lansat pe 15 august, în SEAP, o licitație pentru reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale „Sebes Pal” din localitatea Rimetea.

Valoarea totală estimată a contractului este de 1.226.994,32 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin PNRR.

Potrivit documentației, zona în care este amplasat imobilul prezintă un caracter rural cu influente secuiești și germane, specific localităților secuiești din Depresiunea Trascăului. Imobilul este amplasat în centrul satului Rimetea, într-un cvartal în care este amplasată și Biserica Unitariană din Rimetea (biserica de secol XVIII).

Pe o rază de aproximativ 100 m, pe aceeași stradă, se află Primăria comunei Rimetea și Muezul Etnografic. Cvartalul din care face parte clădirea școlii, este înconjurat de clădiri de locuințe și anexe ale acestora.

În partea nordică, imobilul studiat se învecinează cu Parcul comunal Rimetea, în partea estică se învecinează cu DJ 107M, în partea sudică se învecinează cu Biserica Unitariană din
Rimetea, iar în partea vestică se învecinează cu artera secundară a satului Rimetea. Tot în partea vestică se dezvoltă curtea imobilului, cu teren de sport și spațiu verde. Accesul în clădire se realizează pe fațada vestică.

Școala Generală și terenul pe care se află, în suprafață de 1.403 mp, se află în zona protejată a rezervației de arhitectură și urbanism Rimetea Turism, rezervatie înscrisă în Lista Monumentelor Istorice 2015 la codul AB-II-s- A-00268- Situl rural Rimetea și în situl NATURA 2000.

Școala Gimnazială „Sebes Pal” din Rimetea va fi reabilitată

Potrivit documentației, se propun următoarele lucrări:

  • Izolarea termică a fațadei – parte opacă (placarea pe interior a suprafeței opace cu polistiren expandat și placarea soclului cu polistiren extrudat);
  • Termoizolarea planșeului peste ultimul nivel cu sistem termoizolant (planșeul de sub pod) – vată bazaltică;
  • Instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile de energie – pompe de căldură aer – apă;
  • Instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile de energie – sistem panouri fotovoltaice;
  • Montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură;
  • Reabilitarea și modernizarea instalației de distribuție a apei calde de consum – armături cu consum redus de apă;
  • Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție;
  • Repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii;
  • Repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
  • Repararea sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
  • Reabilitarea șarpantei, precum și repararea șarpantei (pod neîncălzit);

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement