Connect with us

Administrație

Școală nouă în Limba și extinderea unității de învățământ din Șeușa. Investiții de 3,5 milioane euro pentru infrastructură școlară

Publicat

În două sate din comuna Ciugud se fac investiții pentru modernizarea infrastructurii școlare. În Limba va fi construită o școală nouă, iar în Șeușa va fi extinsă clădirea școlii cu noi spații. Contractul de finanțare pentru aceste două obiective a fost semnat recent și este în valoare de aproape 3,5 milioane de euro.

De investiție vor beneficia peste 240 de elevi care frecventează aceste două școli, cadrele didactice și auxiliare, părinții elevilor și întreaga comunitate.

Detalii despre proiectul ce include cele două lucrări a dat Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Școală nouă în satul Limba

În satul Limba, se va demola clădirea școlii generale, clădire ce nu mai prezintă siguranță în exploatare. Se va construi un imobil nou cu două niveluri.

La parter se vor amenaja spații de studiu și sala profesorală, iar la demisol, două săli de curs, care vor acea acces direct din exterior.

Clădirea va avea și anexă și spații sanitare, precum și 4 locuri de parcare.

Modernizarea și extinderea școlii din Șeușa

La Școala Generală Șeușa se vor realiza lucrări de extindere și modernizare.

Parterul construcției existente va fi modificat. Se amenajează 3 săli de clasă și anexele necesare (grupuri sanitare pe sexe și pentru persoane cu dizabilități, spațiu depozitare).

Va fi amenajat și acces la mansardă, unde va fi un spațiu pentru profesori.

Ambele școli vor avea mobilier, dotări și materiale didactice moderne. De asemenea, în cadrul proiectului sunt prevăzute activități de mediere și consiliere școlară pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și a părinților lor, precum și pentru cei provenind din medii defavorizate, precum și activități de cooperare cu comunități similare din Republica Moldova.

Finanțarea lucrărilor

Cele două obiective de investiții sunt incluse în contractul „Creșterea gradului de educație prin dezvoltarea infrastructurii școlare in comuna Ciugud”. Acesta a fost semnat recent de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management pentru PR Centru, cu Primăria Ciugud.

Finanțarea este în cadrul Priorității 6 „O Regiune educată”, Acțiunea 6.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu” din PR Centru.

Valoarea totală a proiectului este de 17.033.834,39 lei. Valoarea nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 4.446.660,54 lei.

Termenul estimat pentru finalizarea investiției este luna decembrie 2028.

ADR Centru: investiții pentru modernizarea infrastructurii de educație

„Comuna Ciugud, în apropierea municipiului Alba Iulia, este una dintre comunele care cunosc un trend ascendent al populației, confirmat de datele recensămintelor populației din 2011, 2021 și de datele Institutului Național de Statistică. La data de 1 ianuarie 2025, comuna avea 3.381 de locuitori, cu domiciliul declarat.

Prin contractul semnat acum atenția se îndreaptă spre locuitorii domiciliați aici, mai precis spre cei din satele Limba și Șeușa.

Se urmărește modernizarea infrastructurii de educație din învățământul preșcolar, școlar și secundar, pentru creșterea calității actului de învățământ și reducerea abandonului școlar.

Este al 42-lea contract semnat în cadrul Programului «Regiunea Centru» 2021 – 2027, pentru modernizarea, reabilitarea sau extinderea infrastructurii din învățământul obligatoriu, primar și gimnazial, ceea ce aduce valoarea totală contractată în întreaga Regiune pentru acest tip de investiții, la aproape 60 de milioane de euro”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.