Sebeșul a împlinit 780 de ani. Care a fost primul nume al orașului, atestat documentar la 1245

S-au împlinit 780 de ani de la prima atestare a Sebeșului, localitatea fiind menționată în 1245, cu numele Malembach, într-un document emis de papa Inocentiu al IV-lea (1243-1254), la câțiva ani după invazia tătară din 1241.

Cu toate că atestarea datează din 1245, așezarea exista din veacul anterior, tradiția orală locală indicând anul 1150, ca moment al fondării sale.

La fel ca și alte așezări întemeiate în secolul al XII-lea de coloniști sași, aduși în zonă de către regii maghiari pentru a apăra granița de sud a Transilvaniei dar și pentru a contribui la dezvoltarea generală a regatului, Sebeșul a avut o evoluție spectaculoasă, mai ales în primele decenii ale veacului al XIV-lea, localitatea fiind avantajată de situarea la intersecția a două rute comerciale importante care tranzitau regiunea, dezvoltarea sa fiind certificată în anul 1341, când Sebeșul a fost menționat în documente ca având statut de oraș: „civitas Sebus”.

Și din punct de vedere urbanistic, în acea perioadă Sebeșul dobândea trăsăturile unui oraș, având o structură închegată, cu două piețe, una mică și una mare, care s-au constituit în proximitatea bisericii parohiale.

Aceasta din urmă s-a extins, prin construirea, pe locul vechii abside poligonale, a unui cor gotic de tip hală de mari dimensiuni, bogat decorat cu statui.

Morfologia localității s-a definitivat odată cu construirea fortificației orașului, la sfârșitul secolului al XIV-lea și la începutul celui următor, atunci când întreg arealul locuit al așezării a fost înconjurat cu un zid de apărare, întărit din loc în loc cu turnuri.

În anul 1387, sebeșenii, printr-un privilegiu acordat de regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), dobândeau permisiunea de a-și înconjura orașul cu ziduri de piatră, iar lucrările de construcție au fost demarate imediat, dacă nu cumva începuseră de ceva vreme.

Nu se cunoaște momentul finalizării acestora. Fortificația Sebeșului, rămasă cunoscută în literatura de specialitate ca singura cetate orășenească despre care s-a păstrat un document oficial de construcție (din 1387), este un prototip arhaic în sistemul defensiv urban din Transilvania și, în cadrul ei, s-au conservat cele mai multe elemente originale care datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui următor.

Fortificația are forma unui dreptunghi cu colțurile rotunjite și este dispusă în jurul orașului interior, delimitând, în prezent, centrul istoric al Sebeșului, cu o suprafață de aproximativ 20 ha.

Incinta, cu un perimetru de 1700 m, este alcătuită din ziduri din piatră ce nu depășesc 7 m în înălțime și 1,50 m în grosime.

În partea superioară a zidurilor există un parapet, cu înălțimea de până la 2,20 m, prevăzut cu creneluri, merloane și ferestre de tragere. La baza parapetului, spre interiorul incintei, era amplasat drumul de strajă, sprijinit pe console din lemn și, în unele porțiuni, pe arcade de zidărie.

Fortificația cuprindea, pe lângă curtine, șanțuri inundate și lacuri, ca elemente defensive suplimentare care să sporească gradul de siguranță oferit de incintă.

În secolul al XVII-lea, în dreptul porților de est și de vest ale orașului, au fost construite două barbacane de forma unor potcoave, cu rolul de a întări aceste puncte nevralgice.

Zidul se păstrează pe aproape întreaga lungime perimetrală a incintei, fiind întrerupt, din loc în loc, în dreptul străzilor care continuă din orașul interior în noile cartiere.

Aceste breșe au fost realizate, în cea mai mare parte, în secolul al XIX-lea.

Dintre turnurile de apărare, în prezent se mai păstrează următoarele: turnul Croitorilor (sau al Studentului), turnul Cizmarilor, turnul Porții de nord, turnul Porții de vest, turnul Octogonal și turnul Semicircular.

Text: Cultural „L. Blaga” Sebeș