Actualitate
Sistem informatic integrat pentru familiile care vor să înfieze. Pot afla stadiul procesului de adopţie, să facă reclamaţii sau sugestii
Familiile care vor să înfieze copii ar putea avea şansa să verifice oricând stadiul în care se află procesul de adopţie. De asemenea vor putea face reclamaţii, sesizări sau sugestii referitoare la adopţie, datorită unui sistem informatic care va fi cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Acesta ar putea deveni funcţional din vara anului viitor.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a lansat, vineri, proiectul „Sistem informatic pentru Oficiul Român de Adopţii – OR@”, a cărui implementare a fost preluată de la fostul Oficiu Român pentru Adopţii, după desfiinţarea acestuia.
Preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, a explicat că sistemul informatic integrat ar urma să vină în sprijinul cetăţenilor care doresc să adopte un copil, dar şi al specialiştilor din protecţia copilului, de la nivel local şi central. Softul va permite accesarea online a informaţiilor privind stadiul în care se află procesul de adopţie. Datele vor fi confidenţiale.
„Orice persoană care vrea să adopte va putea să acceseze electronic informaţii legate de procedură, informaţii privind prevederile legale, informaţii legate de adresabilitate, de copiii adoptabili din sistem, cu siguranţă nu informaţii nominale, dar ne dorim ca viitorii părinţi să ştie cam câţi copii sunt adoptabili, care le sunt caracteristicile, care le sunt vârstele, astfel încât, din momentul în care se vor adresa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului când doresc să adopte, să fie informaţi şi să ştie să îşi construiască aşteptările vizavi cu ce se va întâmpla cu solicitarea lor pentru adopţie”, a explicat preşedintele ANPDCA.
În prezent, aceste informaţii se pot obţine, parţial, din legislaţie, de la direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) pe raza căruia familia are domiciliul, însă informaţiile nu sunt atât de complete pe cât şi-ar dori cei care sunt atestaţi să adopte.
Noul soft ar trebui să asigure şi o secţiune de sesizări şi reclamaţii online, acestea putând fi făcute de familii, de instanţe sau de către DGASPC-uri.
Familiile vor putea reclama lipsa de informaţii sau insuficienţa acestora, modalitatea în care sunt abordate şi tratate atunci când li se face ancheta socială, modalitatea în care li se pune întrebări pentru a constata dacă sunt sau nu apţi să adopte, întrebări care sunt fireşti pentru a vedea capacitatea părintelui de a adopta, dar care, uneori, ar putea părea nefireşti familiei.
Proiectul are o durată de implementare de 18 luni şi un buget total de 28.208.691, 30 lei. Sistemul informatic integrat ar putea deveni funcţional în vara anului viitor.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News