Actualitate
Situaţii de discriminare a unor medici din sistemul privat, obligaţi să lucreze cu CNAS
Deputatul PNL de Alba Florin Roman aduce în atenţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, situaţii de “discriminare a medicilor specialişti din sistemul privat, obligaţi să lucreze prin contract cu CNAS”. Problemele au fost semnalate de un grup de medici, primiţi în audienţă la cabinetul său parlamentar.
Problemele semnalate de medici, potrivit deputatului PNL de Alba:
“Medicii specialiști (și medicii primari) din specialitățile ce derulează Programe Naționale, care lucrează în sistemul privat, sunt obligați să lucreze prin contract cu CNAS pentru a avea dreptul de a prescrie medicamentele compensate și gratuite din programele naționale, precum cele de Diabet Zaharat și Oncologie; fără contract cu CNAS, nu pot prescrie aceste medicamente (un prim abuz – nerespectarea dreptului de parafă).
Prin contractul cu CNAS, aceștia nu au dreptul să solicite o coplată pacienților cărora li se adresează, decât în afara orelor de contract cu CNAS și atunci fără dreptul de a le prescrie rețeta cu medicamentele necesare. Ca urmare, câștigul cabinetului respectiv se rezumă doar la veniturile din contractul cu Casa.
Prin contractul cu CNAS, cabinetele private au obligația să evalueze tot la doi ani cabinetele (taxa de 1000 RON), chiar dacă nu au apărut modificări de la ultima evaluare (taxă abuzivă).
Prin contract, CNAS își arogă dreptul de a imputa contravaloarea unei rețete medicale, prin reținerea sumei respective din plata facturii lunii următoare stabilirii prejudiciului, în situația în care medicul eliberează o rețetă unui pacient care figurează internat în spital la momentul consultației și prescripției. Această situație este destul de des întâlnită, pacientul prezentându-se în civil, cu cardul la cabinet și semnând o declarație pe proprie răspundere că nu figurează internat și că nu a mai beneficiat de o rețetă în ultimele 3 luni. În această situație, Casa impută medicului prescriptor valoarea rețetei și sugerează să dea în judecată pacientul pentru recuperarea prejudiciului (un alt abuz – medicul nu este nici procuror și nici polițist).
Prin contract, serviciile medicale prestate sunt plătite după numărul de puncte raportate la Casă și validate. În prezent, o consultație este evaluată la 10,8 pct. pentru un medic specialist, plus 20% pentru un medic primar, un pct. având valoarea de 2,2 lei. Deci, o consultație a unui medic primar, cu douăzeci de ani vechime, de exemplu, valorează 26,4 lei. Câștigul maxim al unui cabinet cu un medic primar și o asistentă medicală fiind: 19 consultații/zi + 153 pct. servicii x 20 zile = 7.620 pct x 2,2 = 16.764 lei, de obicei nerealizabil. În medie, se realizează între 15 şi 16 mii de lei/lună, din acești bani urmând a fi plătite salariile medicului și asistentei, a femeii de serviciu (plata cu ora), regia cabinetului (gaz, curent, regia, gunoi menajer, gunoi biologic, telefon, fax, internet, contabilitate, papetărie, telefoane mobile etc.), astfel încât atât salariul medicului, cât și al asistentei sunt la jumătate față de cele din unitățile de stat (spital).
În aceste condiții, creșterea de la 1 martie a salariului unui medic primar la stat la 15.254 lei brut și 5.545 lei brut al asistentei cu studii superioare, fără a crește valoarea punctului, reprezintă o discriminare fără margini a celor din privat, care prestează exact aceleași servicii și care sunt plătiți dicriminatoriu pe baza punctelor, spitalele primind bani prin alocare, direct de la buget, cu specificația pentru salarii”.
Deputatul menţionează că “grupul de medici consideră corect și legal ca CNAS să deconteze serviciile medicale prestate de furnizori, indiferent de forma lor de organizare (de stat sau private) prin creșterea valorii punctului și a valorii cazului rezolvat (DRG) în spitale, valoarea contractului fiind stabilită de pacienți, respectiv de adresabilitate, medicii buni și spitalele bune având o adresabilite bună, în creștere față de cele slabe, de care fug pacienții”.
În acest context, politicianul o întreabă pe Sorina Pintea, ministru al Sănătăţii, ce soluții propune la problemele semnalate de către acești specialiști, soluții care să fie atât în beneficiul medicilor, cât și al pacienților.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News