Eveniment
Sorin Comșa, campionul la dat palme din Alba, va participa în SUA la Power Slap. Competiția este deținută de șeful UFC, Dana White
Sorin Comșa, campionul primei gale din România ”de dat palme”, va merge în Statele Unite ale Americii, unde va participa la cea mai mare competiție de acest gen.
Este vorba despre Power Slap, o competiție care este deținută de șeful ”Ultimate Fighting Championship” (UFC), Dana White. UFC este cea mai mare ligă de MMA (mix martial arts) unde activează cei mai buni luptători ai planetei.
Sorin, sau cum îi spun prietenii ”Grosu” este din Mihalț și a devenit celebru în România dar și peste hotare, după ce a devenit primul campion al României la dat palme.
Acesta a participat la prima competiție RXF unde a câștigat 5000 de euro, după foarte multe palme date și primite. La sfârșitul competiției, Sorin a avut fața puternic afectată și a avut nevoie de timp pentru a se reface.
VEZI ȘI: VIDEO: Sorin Simion Comșa din Alba Iulia a câștigat competiția de dat palme RXF SLAP. Momente dramatice în finală
Însă, prin victoria sa, a atras atenția șefului UFC, Dana White, care l-a invitat la concursul din SUA.
Tânărul din Alba Iulia va pleca în data de 7 octombrie în SUA, unde va participa la concurs. Însă competiția este mai amplă. De fapt va fi vorba despre un reality show.
Toți concurenții vor fi timp de mai multe zile într-o casă, unde se vor antrena și vor fi monitorizați 24 din 24, fiind filmați tot timpul.
VEZI ȘI: VIDEO: Povestea lui Sorin Comșa, campionul național la dat palme. Cum l-au întâmpinat familia și prietenii, acasă, la Mihalț
Apoi va urma competiția propriu zisă.
”Sunt un băiat simplu de la țară, am muncit de mic copil, asta pentru cei care spun că nu îmi place munca… pentru că au fost o mulțime de comentarii care au spus că du-te bă băiatule la muncă… am muncit de mic copil în agricultură, ai mei se ocupă cu agricultura, am și seriviciu, am și tractoare, facem și pâine… ca la țară” așa se autocaracteriza Sorin într-un intervin pentru alba24.ro după ce a câștigat centura RXF.
sursă foto: arhiva personală Sorin Comșa.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News