Connect with us
Advertisement

Actualitate

Spaţii speciale pentru expunerea şi vânzarea produselor tradiţionale atestate, în hipermarketuri. Prevederi şi sancţiuni dintr-un proiect de lege

supermarket, cumparaturi

Publicat

supermarket shopping Un proiect care prevede modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare propune obligarea hipermarketurilor să aloce spaţii pentru expunerea şi vânzarea produselor alimentare atestate tradiţional. Dacă nu vor respecta această cerinţă, unităţile comerciale riscă amenzi între 2.500 de lei şi 5000 de lei.

Iniţiativa legislativă a fost depusă în Parlament în aprilie şi este semnată de mai mulţi deputaţi, printre care şi Ioan Dîrzu, acţionar la Prefera Foods, o fabrică de conserve cu sediul lângă Alba Iulia.

”Am inițiat un proiect legislativ prin care solicităm ca în supermarket-uri, în special cele care au o suprafață mai mare de 2.500 metri pătrați, să existe raion special unde se pot expune produsele tradiționale din România. Proiectul s-a plămădit aici la Alba Iulia, de față cu președinții de produse tradiționale”, a transmis deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu.

Hipermagazinele sunt structuri de vânzare cu amănuntul, cu suprafaţă de peste 2.500 metri pătraţi, utilizate pentru comerţ mărfuri alimentare sau nealimentare, potrivit iniţiativei legislative.

Prin proiect, magazinele vor fi obligate să acorde spaţii de expunere şi vânzare producătorilor de produse alimentare atestate tradiţional de Ministerul Agriculturii. Nerespectarea acestor dispozitii ar putea fi sancţionată cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Iniţiatorii consideră că produsele tradiţionale româneşti sunt realizate exclusiv din materii prime locale, având la bază o reţetă şi un proces de prelucrare tradiţionale. Însă aceste produse nu au fost suficient de bine promovate, iar micii producători nu îşi pot permite introducerea produselor în magazinele mari.

Parlamentarii si-au motivat proiectul prin faptul că se va reglementa acordarea de spaţii în hipermarketuri pentru promovarea şi comercializarea acestor produse româneşti atestate.

Registrul naţional al produselor tradiţionale (RNPT) a fost creat acum doi ani şi are înregistrate în prezent 421 de produse tradiţionale, inclusiv din judeţul Alba. AICI, detalii.

sursă: stiriagricole.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement