Connect with us

Eveniment

Tabără de zi pentru copii la Palatul Principilor din Alba Iulia: ”Exploratorii istoriei”. Program și înscrieri

Publicat

În perioada 23–27 februarie 2026, Centrul Cultural Palatul Principilor Transilvaniei organizează tabăra de zi „Vacanță la Palat – Exploratorii istoriei”.

”În vacanța ce urmează, le propunem părinților elevilor din ciclul primar un program educativ și recreativ dedicat copiilor, conceput ca o experiență de explorare a istoriei prin joc, dialog și activități creative”, transmit reprezentanții instituției.

Aceștia au pregătit ateliere tematice, activități creative și recreative. Se vor desfășura preponderent în spațiile Muzeului Palatul Principilor Transilvaniei, precum și în Spațiul Muzeal Principia.

”În fiecare zi, micii exploratori vor participa și la o excursie în afara muzeului, către locuri speciale din apropiere, menite să-i inspire și să le stârnească curiozitatea – fie că e vorba de incursiuni în universul altor muzee, experiențe în natură, descoperirea vieții de la fermă, activități sportive, ori o relaxare la film.Finalul taberei va fi marcat de o petrecere tematică cu surprize”, precizează organizatorii.

„Vacanță la Palat – Exploratorii istoriei”. Program

Perioadă: 23 – 27 februarie 2026

Program zilnic: 08:00 – 16:00

Mese: două gustări zilnice incluse + prânz (catering)

Program extins disponibil: preluare de la ora 07:30 și predare până la 16:30

  • Ateliere tematice și activități creative în Muzeul Palatul Principilor și Spațiul Muzeal Principia
  • Deplasări zilnice spre destinații-surpriză din apropiere – locuri pline de poveste
  • Dialog, joacă și istorie pe înțelesul celor mici

Înscrieri

Înscrieri și informații suplimentare pot fi obținute la telefon 0371.337.148 sau direct la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.