Tradiții de Crăciun: obiceiul colindatului din seara de Ajun, în diferite regiuni ale țării. Care este primul colind

Tradiții de Crăciun: obiceiul colindului, al cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine este foarte vechi. Acesta se păstrează în continuare și în regiunile din România, cu obiceiuri specifice pentru fiecare zonă.

Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând "Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând "Noi umblăm să colindăm". În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, potrivit Agerpres.

Citește și MESAJE de CRĂCIUN 2025: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase

Primul colind

Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este cel prin care colindătorii aduc vestea naşterii lui Hristos: "Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. Când colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă şi le oferă colaci, mere şi nuci.

Un alt colind binecunoscut este cel care redă momentul ivirii stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi - "Steaua sus răsare". La fel de cunoscute sunt şi colindele "Trei păstori se întâlniră", "O, ce veste minunată", "În oraşul Viflaim". Un alt obicei de Crăciun este umblatul cu capra. Acesta ţine, de obicei, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, iar aceasta sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn, menţionează volumul "Cartea de Crăciun".

Ce este colinda

Colinda şi corinda (< lat. calendae) sunt termenii care numesc textul oral ce se recită-cântă de către o ceată de tineri în special, în timpul celor 7-12 zile de facere a Anului Nou şi în alte câteva ocazii similare, potrivit Agerpres.

Colindele se cântă, în funcţie de zonă, "de la începutul postului Crăciunului până la Bobotează'', de la Ignat, în Ajunul Crăciunului, în ziua de Crăciun, în noaptea de Crăciun.

Una dintre cele mai vechi și mai frumoase tradiții românești, colinda nu este doar un cântec, ci o formă de comuniune, o binecuvântare adusă celor care deschid ușa colindătorilor și o celebrare a luminii care învinge întunericul. În multe sate românești, această tradiție este pregătită cu grijă și respect, fiind considerată un semn de noroc și bunăstare.

În fiecare zonă a țării, colindatul capătă forme și accente proprii – în Maramureș, de exemplu, colindele au un ton solemn și sunt cântate de grupuri de flăcăi îmbrăcați în costume populare, în timp ce în Oltenia sau Muntenia predomină veselia, ritmul și exuberanța.

Simbolul central al colindatului este lumina – lumina adusă de nașterea lui Iisus, dar și lumina speranței într-un nou început. Cetele de colindători poartă uneori torțe, clopote sau stele confecționate manual, care amintesc de steaua din Betleem. Fiecare cântec are o semnificație: unele colinde vorbesc despre povestea biblică a Nașterii, altele despre bunătatea, pacea și rodnicia anului care vine.

Obiceiul colindatului în Transilvania și Maramureș

În Bihor, Ţara Oaşului şi Maramureş, termenul corindă apare şi în refrenul textului de colind.

În Transilvania de nord-vest, se spune "a cocuţa" sau "a cucuţa", în loc de ''a colinda'', iar în acest caz li se dau copiilor ca dar cocuţi (pâine mică, colăcel), spunându-se şi "a umbla la urat pentru a primi cocuţi".

În Transilvania vestică (aproximativ între Târnave, Mureşul Mijlociu, versantul nordic al Munţilor Apuseni şi Bazinul Beiuşului, inclusiv Sibiul şi Făgăraşul), colindul este sub denumirea de "Piţărăi" (pizărăi, pizări).

Copiii care colindă sunt cunoscuți sub numele de pițărăi. Conform tradiției, aceștia aduc noroc și bucurie în casele oamenilor. Colindele lor, deși scurte, au o semnificație specială: transmit urări de belșug pentru gazdele care îi primesc cu inima deschisă și mesele pregătite.

Totodată, prin cântecele lor, copiii vestesc Nașterea Mântuitorului, și aduc în casele oamenilor o  atmosfera caldă și specială a Crăciunului.

În Maremureș, tinerii merg din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra” și continuă tradițiile străvechi. Un obicei aparte, specific acestei zone, este „Jocul Moșilor”. Se crede că la originea acestuia stau ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual vechi dedicat cinstirii morților. După o noapte întreagă de colindat, copiii și tinerii ies pe ulițele satului cu bice în mână. Oricine le iese în cale este „croit” simbolic cu biciul „moșilor”.

Obiceiu colindatului în Banat

În Banatul sud-estic şi Făgăraş, tradiția este cunoscută sub denumirea de "Colindeţi”.

Pe Valea Almăjului, colindătorii duc cu ei un băţ din lemn de alun, fie încrustat în coajă, fie afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga spiritele rele. În folclorul românesc, alunul este considerat protector, capabil să alunge șerpii și norii și ferește astfel gospodăria de influențe rele și aduce prosperitate.

În timpul colindului, bătrânii aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și porumb. Se crede că, dacă aceste boabe sunt amestecate cu semințele folosite pentru semănat, gospodarii vor avea parte de o recoltă bogată în anul următor.

În Banat, sârbii păstrează o tradiție specială în Ajunul Crăciunului: aprind „badnjak-ul”, un trunchi de stejar tânăr, în curtea casei. Focul din această noapte are o semnificație profundă, iar scânteile care sar din trunchi sunt considerate un semn al bunăstării și norocului pentru gospodărie.

Obiceiul colindatului în Moldova, Oltenia, Muntenia

În sudul Moldovei, colindarea se face de către copii de 6-14 ani, în cete de câte 2-6, în zilele Crăciunului. Copii merg "Cu steaua", făcută chiar de ei, în stil naiv.

În Moldova, seara de colindat adună grupuri de băieți, fete și, uneori, chiar familii întregi, care merg din casă în casă pentru a vesti Nașterea Domnului la prieteni și rude. De obicei, colindătorii intră în curtea gazdei, întreabă dacă sunt bine primiți, cântă și recită, iar la final sunt răsplătiți cu colaci, mere sau alte bunătăți.

În unele cazuri, colindătorii sunt invitați în casă, unde li se oferă bucate tradiționale, însă acest obicei diferă de la un sat la altul, în funcție de tradițiile comunității.

În Oltenia și Muntenia, colindul este cunoscut sub denumirea de "Moş Ajun" ("Bună Dimineaţa la Moş Ajun") sau "Colideţe" ("Colindiş", prin Muscel), "Neţelaşu" ("Neaţălaşu).

Obiceiul scormonitului în foc

Un alt obicei legat de colindat este scormonitul în foc: cu băţul/colinda, în Ajunul Crăciunului (pe 24 decembrie), se vrăjeşte la foc.

Oricare din casă, indiferent de vârstă sau sex, dă cu joarda în foc şi zice:

"Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/

Oile lânoase/ Vacile lăptoase/

Cai încurători/ Oameni sănătoşi.

Să se facă bucatele, porumbul, grâul".

Nuiaua se bagă în foc (Dolj).

Darurile primite de colindători sunt diverse: bani, nuci, mere, pere, alte fructe, colăcei, covrigi, cârnaţi, bomboane, ţuică, vin, ''colăcei numiţi piţărăi pe care-i dădeau seara la colindeţi, băutură la cei mărişori, carne de porc şi colinde (beţe)''.

În ziua de Crăciun, colindătorii primeau caltaboşi, un colac şi o colindă: un bastonaş din lemn de alun. Era bine să păstrezi primul colac de la colindeţe ca să-l dai să-l mănânce vitele cu care te duci la târg. Să vină oamenii să cumpere vitele, cum vin la colindeţe" (Gorj).