Connect with us
Publicitate

Educație

Trei elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia au câștigat un concurs național despre omagierea eroilor de război. Ce au scris

Publicat

Eseurile elevilor Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia în care aceștia prezintă viața și sacrificiul veteranilor de război, impresionează de fiecare dată juriul Concursului național „Eroul meu de ieri şi de azi”, organizat de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, anunță reprezentații Colegiului într-un comunicat de presă. 

De această dată, poveștile prezentate de eleva caporal Larisa Buda, elevul sergent Adi Tuță și eleva caporal Alexandra Pop, au câștigat toate cele trei premii ale secțiunii de eseuri.

În fiecare an, sub coordonarea profesorului de istorie Dan Anca, elevii colegiului militar obțin premii importante la acest concurs național, dar este pentru prima dată când aceștia au „confiscat” întreg podiumul de premiere.

Eleva caporal Larisa Buda (clasa a XI-a) a obținut Premiul I cu eseul intitulat „Pe drumul onoarei și al jertfei”, inspirat de povestea de viață a străbunicului ei și a unui camarad al acestuia. „Istoria este cea mai frumoasă poveste a unui neam, o poveste în care trăiești toate stările și suferințele unor oameni trecuți prin viață.

Impresionată de un fragment al aceste povești numită „istorie”, al Doilea Război Mondial, am descoperit cu multă durere în suflet, că am rămas mai săraci cu aproximativ 900.000 de vieți, de asemenea mulți răniți, prizonieri și puține suflete pe care azi le numim veterani de război.

Ei sunt cei care s-au întors de pe front la casele lor, îndoliați de pierderea camaradului, cu adânci răni fizice și psihice spre a fi dovada unei jertfe pentru această moștenire grea.

Eroismul lor, ca și dragostea pentru patrie, nu se pot măsura în cuvinte. A fi veteran de război este o idealitate obținută prin luptă, iar toți acești bravi eroi și-au îndeplinit exemplar datoria atunci când patria și neamul au fost în primejdie, pregătiți fiind să ofere măsura iubirii ce o poartă în suflet pentru noile generații. Astfel de oameni trebuie să fie etalonul urmașilor lor.

Respectiva fărâmă de istorie mi-a trezit interesul, stârnindu-mi mândria de a duce mai departe respectul și onoarea poporului român”, mărturisește eleva caporal Larisa Buda.

Eseul scris de către elevul sergent Adi Tuță (clasa a XI-a) a fost premiat cu Premiul II. Cu titlul „Călătorie pe aripi de istorie. Întâlnire cu eroii familiei mele”, eseul este un omagiu adus străbunicilor și ostașilor alături de care aceștia au luptat pe front. „Tema pe care am ales-o este una de suflet, istoria familiei mele și a originilor. Încă de mic copil am fost fascinant de lecțiile de patriotism din poveștile cu eroi pe care mi le spuneau părinții și bunicii.

Cu timpul, am crescut, și a crescut și interesul meu pentru formarea unei imagini clare a contextului istoric ce a determinat existența lumii în forma în care este azi. Disciplina istorie este o poartă către cunoașterea mediului și a societății în care mă aflu care determină, direct sau indirect, alegerile pe care le facem zi de zi.

Totodată, am ales să vorbesc despre străbunicii mei, Grigore Tuță, din partea tatălui, și Petre Tobă și Mihai Tobă, ambii din partea mamei, întrucât vreau să aduc un tribut efortului pe care l-au făcut aceștia împreună cu ceilalți ostași alături de care au luptat și au plătit cu sânge prețul libertății și al păcii de care ne bucurăm din plin astăzi.

Bineînțeles că este de datoria fiecăruia dintre noi, a tuturor românilor, să ne cunoaștem istoria, întrucât un popor ce nu-și cunoaște trecutul este un popor ușor de manipulat, iar formarea conștiinței istorice este baza susținerii valorilor pe care le avem ca popor și ne ajută să ținem la noi și la valorile noastre.

O altă lecție importantă pe care am învățat-o din abordarea temei este lecția de umanitate, curaj și puterea de a crede în bine, întrucât, oricât de grele au fost condițiile de pe front, străbunicii mei mi-au arătat, cei drept, indirect, că fără dragostea de aproape, dăruire pentru țel și credința în Dumnezeu, n-ar fi izbutit să înfrunte inamicul și să protejeze țara”, spune elevul sergent Adi Tuță.

Eleva caporal Alexandra Pop (clasa a XI-a) a obținut Premiul III pentru eseul cu titlul „Portretul lui Teofil, eroul legat de glie”, în care prezintă povestea de viață a străbunicului său. „Rezultatul acestei competiții naționale mi-a oferit o mare bucurie.

În primul rând, mă bucur că alături de colegii mei câștigători, din anii anteriori, facem cinste Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, asigurând o tradiție prin prezența noastră consecventă pe podiumul acestui concurs istoric.

În al doilea rând, sunt foarte emoționată că povestea străbunicului meu, Teofil, participant în cea de a doua conflagrație mondială, a convins juriul că trebuie premiată.

De asemenea, am o mulțumire personală pentru obținerea acestui rezultat deosebit, pe care îl închin memoriei străbunicului meu, eroul meu. Vreau să mulțumesc, în mod deosebit, domnului profesor Dan Anca pentur că m-a încurajat să scriu acest eseu, dar și Arhivelor Militare Pitești, fără sprijinul cărora nu aveam cum să aflu detalii despre eroul familiei mele”, afirmă eleva caporal Alexandra Pop.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate