Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică documentaţia pentru Plan Urbanistic Zonal şi studiu de fezabilitate – introducere în intravilan a unei suprafeţe de 1,4...
Elevi de la Liceul Tehnologic din Ocna Mureș, care au obținut în acest an premii la diferite concursuri școlare, au fost premiați de către administrația locală...
Pompierii din Sebeș au intervenit luni după-amiaza cu un echipaj pentru deblocarea ușii unui apartament din municipiu. Din primele informații, este posibil ca în interiorul apartamentului...
Începând de marți după-amiaza, albaiulienii și nu numai, indiferent de vârstă, iubitori de patinaj și sport în aer liber, vor putea să se bucure din plin...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a format o Divizie de Control pentru Munca Nedeclarată, formată din inspectori cu experiență în domeniul relațiilor de muncă care, în...
Obiectivele asumate de cei patru primari liberali care au format așa-numita Alianță a Vestului, vizează infrastructura, arată un document semnat de aceștia. Realizarea a trei autostrăzi,...
Primăria Sebeş a lansat licitaţia pentru amenajarea unui număr de 14 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere. Contra unei sume totale, estimată la maximum 1.371.554...
Comisarul şef de poliţie Ciprian Miron, fost adjunct al Poliţiei Alba Iulia, a fost împuternicit şef al Direcţiei Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB). Funcţia...
Mai mulţi conducători auto sunt cercetaţi de Poliţia Alba după ce au fost prinşi în trafic, la sfârşitul săptămânii trecute, sub influenţa alcoolului sau fără permis....
Poliţiştii din judeţul Alba au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 13 permise de conducere, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea...
Un tânăr din comuna Cetatea de Baltă s-a ales cu dosar penal după ce a condus sub influenţa alcoolului şi a ajuns cu maşina în afara...
Un elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia s-a calificat la etapa națională la tenis de masă din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului...
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din comuna Săliştea a ajuns după gratii, fiind condamnat la închisoare pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi fără...
Un tânăr din Abrud a fost reţinut de poliţişti. Şi-a agresat un cunoscut şi l-a ameninţat cu moartea. Fiind sub influenţa alcoolului, acesta s-a dus acasă...
Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu două autospeciale și o ambulanță SMURD la un incendiu izbucnit la un depozit de rumeguș din interiorul unei hale...
O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut luni dimineața, în jurul orei 10.20, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Potrivit...
În doar câteva săptămâni, ne încheiem socotelie cu 2018 și intrăm cu sufletele deschise în noul an. Tradiția spune că după cum ne petrecem Revelionul, aşa...
Proprietarii terenurilor neproductive, cu care nu fac nimic, ar putea beneficia de sume mari de bani pentru împădurirea șiîntreținerea lor. Este vorba despre un program desfășurat...
Traficul rutier a fost îngreunat luni dimineața, în jurul orei 8:10, pe DN 1, între Aiud și Teiuș, din cauza unui TIR rămas defect la km ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, susține că în România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate...