Când ne gândim la zăcăminte de aur din Alba, primele exemple sunt localitățile aurifere din Munții Apuseni. Însă aur s-a găsit și în alte zone ale județului.
Cea mai cunoscută zonă cu aur aluvionar din România se găsește în zona comunei Pianu, pe Valea Pianului, situată în partea centrală a Carpaților Meridionali. Aurul a fost exploatat în această zonă începând din antichitate, activitatea minieră având amploare maximă între secolele XV și XIX.
Șaitrocul, unealta folosită în exploatarea aurului aluvionar, pe stema comunei Pianu
Principala unealtă folosită în exploatarea aurului aluvionar, şaitrocul, este prezentă pe stema comunei Pianu, în semn de recunoaştere pentru importanţa pe care a avut-o activitatea în decursul istoriei.
Urmele lucrărilor miniere istorice (care acoperă o suprafaţă de peste 250 ha) sunt vizibile şi astăzi în zona localităţii Pianu de Sus. Potrivit cercetărilor efectuate, mineralizaţiile aurifere din această zonă au fost exploatate în aluviunile de pe valea Pianul de Sus. În preajma satului, în vale, se pot observa movile, gropi şi resturile unei conducte de apă, reprezentând urme de exploatare aurifere datând, probabil, din epoca romană. În acest loc s-a găsit şi o fibulă de aur romană (sec. II-III). Tot aici s-au găsit cărămizi romane, topoare, vârfuri de lănci, vase, fragmente ceramice.
Aur de o fineţe foarte ridicată
Cercetătorii au localizat zonele bogate în aur între localităţile Pianul de Sus, Cioara, Şibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Câlnic. Grosimea aluviunilor variau între 0,3 – 6 metri. Cele mai importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde nisipurile aurifere erau spălate pe hurcă şi alese cu şaitrocul.
Aurul are o fineţe de 905 ‰, fiind găsite chiar şi pepite de zeci de grame greutate. La sud-est de Dealul Mare, pietrişurile conţin 0,4 – 1,5 g/t aur, dar au existat şi zone mai bogate, care au fost deja exploatate. Regiunea dintre Pianu de Sus şi Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1 – 0,9 g/t aur.
Potrivit specialiştilor, originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Munţii Sebeşului şi în rocile eruptive din zona nordică a acestora. Fineţea aurului în aluviuni era de 902 – 908 ‰. În anul 1997, cercetători de la Muzeul din Alba Iulia, împreună cu o echipă de arheologi francezi de la Toulouse, însoţiţi de geologi de la universităţile din Cluj şi Munchen, au cercetat zona de la Pianu de Sus unde s-au exploatat zacaminte de aur aluvionar. Cu ajutorul fotografiilor s-a identificat o suprafaţă de peste 500 ha în care există urme de activităţi miniere romane şi din Evul Mediu.
Însemnările preotului din sat
Exploatarea aurului a fost principala sursă de venit a localnicilor timp de sute de ani. Primul înscris despre această activitate apare la 1485, când s-a format satul Pianu de Sus. Activitatea a fost abdonată înainte de 1940. Ultimii care au exploatat aurul la nivel industrial în zona Pianu de Sus au fost de la o firmă din Franţa, Societe Anonyme des Mines d’Or, în perioada dintre cele două războaie mondiale. În sat exista pe vremuri Casa Auraria, unde era preluat aurul de la localnici. După desfiinţarea acesteia, din motive ce au ţinut de rentabilitatea exploatării, aurul era cumpărat de preoţii din sat.
Unul dintre preoţi, Ioan A. Bena, a şi scris o mică carte pe tema aurului de la Pianu, iar exemplarul original s-a păstrat până astăzi.
„Pe hotarul Pianului de Jos, în partea numită Năsâpuri, şi în pădurea Margini, sunt o mulţime de gropi şi ridicături, semne neindoioase că acolo, în vechime, s’a spălat aur. Autorii cari descriu izvoarele de aur spun că mai mult aur iese din spălatul straturilor de aluviu decât din Munţii Apuseni”, a scris preotul în carte.
Tot el îl citează pe un anume Benigni, care spune că „cele mai de frunte şi mai productive spălături de aur sunt la Pian şi Răchita, în scaunul Sebeşului. Din producţia anuală de aur, care se evaluează la 11-12 maji, spălăturile singure dau 7-8 maji”, adică o jumătate de tonă de aur.
Persoane interesate de aurul de la Pianu au existat şi după anul 1990, dar foraje serioase s-au făcut abia în anul 2001. A venit atunci un geolog englez şi doi români, care aveau avizul Agentiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Rezultatele cercetărilor au indicat prezenţa aurului, dar nu în cantităţi care să justifice o investiţie serioasă.
