Connect with us

Abrud

VIDEO: Documentar dedicat Cupru Min Abrud, difuzat sâmbătă de TVR. Filmarea are ca temă viaţa localităţilor miniere din Apuseni

Publicat

TVR va redifuza sâmbătă, 30 august, de la ora 11.00, un documentar realizat în cadrul emisiunii Dosar de România, în care un fragment important este dedicat Cupru Min Abrud.

Documentarul „Zlatna, Abrud, Brad – Tot ce-a fost și ce va fi”, a fost difuzat inițial pe data de 19 mai, dar va fi reluat sâmbătă.

Filmarea are ca temă viaţa localităţilor cu istorie în minerit din Apuseni, având Cupru Min drept actor principal în zonă.

TVR: ”Singura salvare a orașului Abrud rămâne principalul angajator din zonă, Cupru Min, prin cariera Roșia Poieni.

Mulți miniștri au venit la Abrud pentru a discuta destinul combinatului minier. Este incredibil cum decizia politică a făcut în așa fel încât Cupru Min Abrud să nu fie rentabil o vreme, cu toate că aici se află cea mai mare rezervă de minereu din România.

În cele din urmă combinatul a devenit profitabil iar azi nu mai primește subvenții din partea statului.


Mircea Goia – director Cupru Min Abrud, citat în documentar: „Începând cu 2006, efectiv, Cupru Min nu mai este subvenționat de către statul român.

Nu are nicio datorie la bugetul statului, la bugetele asigurărilor sociale, la bugetele locale, nu are arierate și nici datorii la furnizori. Mai mult, toate investițiile le-a făcut din surse proprii”.

TVR: Din păcate statul român nu profită de cuprul extras la Roșia Poieni. În schimb, profită alții. Cuprul românesc este cumpărat și transformat în elemente indispensabile tehnologiei actuale.

Să ne imaginăm ce-ar însemna să facem noi, în România, bare și fire de cupru precum și alte piese neceare industriei constructoare de mașini ori industriei aeronautice.”

Un documentar de Gabriel Geamănu. Producător: Răzvan Butaru

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.