Eveniment
VIDEO: Ilie Bolojan despre referomele de austeritate pe care Guvernul le-a luat în 2025: A trebuit să luăm măsuri dificile
Premierul României, Ilie Bolojan, a susținut marți, 30 decembrie, o declarație de presă la sfârșit de an calendaristic. Acesta a precizat că guvernul României a reușit să stabilizeze finanțele publice prin măsuri fiscale și reforme considerate necesare într-un context economic dificil.
De asemenea a declarat că aceste decizii au menținut credibilitatea României pe piețele financiare, au redus costurile de împrumut și au permis respectarea țintei de deficit bugetar la finalul anului.
Premierul a mai declarat că au fost reduse cheltuieli ale statului, au fost abordate reforme sensibile, inclusiv în domeniul pensiilor speciale, sănătății, apărării și companiilor de stat, și că pentru anul viitor nu sunt avute în vedere noi creșteri de taxe, dacă veniturile vor fi încasate conform planului.
”Când am ajuns la Palatul Victoria, am avut trei obiective importante: Să facem ordine în finanțele publice, să guvernăm cât mai bine și să o facem cu respect pentru cetățenii țării noastre. Așa cum știți, am preluat guvernarea într-un moment dificil pentru România. Eram pe punctul de a avea suspendate fondurile europene și de a ne pierde încrederea piețelor financiare.
A trebuit să luăm măsuri dificile
Aveam nevoie atunci de aceste piețe pentru a avea acces la banii necesari acoperirii deficitului. În acele condiții, a trebuit să luăm mai multe măsuri dificile. Pentru noi, măsuri care au fost dureroase pentru români, care, într-o primă fază, au trebuit să facă față acestor reforme și să ducă greu.
Creșterea TVA-ului, eliminarea unor sporuri salariale, înghețarea unor venituri au fost primele măsuri care puteau fi luate atunci, pentru că trebuia să facem dovada că cheltuim atent banii publici și că dăm semnale de reducere a deficitului. Am reușit, prin acest prim pachet, să ne păstrăm credibilitatea în fața creditorilor noștri, în fața piețelor. Asta înseamnă că ne-am împrumutat mai ieftin și că, deja din această toamnă, achităm dobânzi mai mici față de cele pe care le plăteam la începutul anului.
Reducerea cheltuielilor din partea statului
Al doilea pachet de reforme a avut ca scop reducerea unor cheltuieli ale statului, care reprezentau nu doar o povară pentru buget, ci și nedreptăți istorice pe care societatea românească le reclama de mulți ani. Am abordat problema pensiilor magistraților, acolo unde valoarea pensiilor, dar și vârsta de pensionare, erau percepute de români ca fiind nedrepte față de multe categorii sociale. Așteptăm decizia CCR în perioada următoare, care să clarifice aceste aspecte.
În domeniul apărării ne-am respectat toate angajamentele internaționale legate de buget și, foarte important, am accesat programul SAFE, care ne permite atât o dotare bună a trupelor noastre, cât și deficite bugetare controlate, pentru că acest credit se eșalonează pe mulți ani. Am abordat finanțarea sănătății, acolo unde, în ultimii ani, s-au cheltuit mulți bani, dar pacienții nu vedeau transformările care să le crească satisfacția și încrederea în sistem. Astăzi cheltuim mai judicios banii care merg spre sănătate, cu efecte benefice pentru mulți pacienți.
Modificări importante în fiscalitate
Am făcut modificări importante în fiscalitatea din România, unde, așa cum știți, aveam mai degrabă excepții și posibilități de optimizare decât reguli fiscale. Am abordat și problema companiilor de stat, unele fiind adevărate găuri negre, susținute prin subvenții de mulți ani din banii românilor. Începem să facem ordine și în acest sector.
Privind în urmă, în această jumătate de an, măsurile pe care le-am luat au pus în ordine finanțele publice, astfel încât, la finalul acestui an, ne vom respecta, după mulți ani, angajamentele asumate și vom respecta ținta de deficit. Vom avea, așadar, un deficit mai mic decât 8,4%, cât ne-am propus. Am reușit să ținem în frâu cheltuielile și se cuvine să le mulțumesc tuturor românilor pentru sacrificiile făcute în acest an. Aceste sacrificii nu sunt făcute pentru un guvern, ci pentru ca România să redevină o țară care știe să-și folosească banii cu responsabilitate și în folosul cetățenilor săi.
Planuri pentru 2026
Pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele și impozitele stabilite în acest an și vom fi prudenți în modul în care cheltuim banii, nu va mai fi nevoie să creștem alte taxe sau impozite. Anul acesta, așa cum știți, am achitat toate datoriile pe programele de dezvoltare pentru constructorii din România și intrăm în anul viitor fără datorii, asigurând atât accesarea fondurilor europene, cât și plata constructorilor și garantând investițiile pentru anul următor. Tot pentru anul viitor am obținut un acord politic în coaliția de guvernare pentru a continua reformele.
Avem nevoie de o reformă atât a administrației locale, cât și a celei centrale, de un aparat administrativ care să răspundă nevoilor cetățeanului și să furnizeze servicii de calitate, la timp. Acordul de coaliție prevede și o reducere a cheltuielilor parlamentarilor, lucru care a fost pus în practică, precum și o reducere a subvențiilor pe care le primesc partidele politice. Nici anul viitor nu va fi simplu pentru România, dar, dacă păstrăm cursul stabilit în acest an, anul 2026 ar trebui să fie unul mai bun pentru toți cetățenii țării noastre”, a declarat Ilie Bolojan.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 30.12.2025 at 20:52
Moșule, nu prea ai făcut nimic, doar povești împachetate frumos. Și nici nu o să faci, că PSD-ul torpileză totul fără nici o jenă. Ce fel de reduceri ai făcut în administrație ? Gulgute.