Eveniment
VIDEO: IPJ Alba verifică cum au deszăpezit primăriile din județ străzile și drumurile. Cercetarea ar putea dura până în vară
Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Alba pot amenda primăriile din județ, dacă constată că acestea nu au deszăpezit cum trebuie străzile și drumurile, în urma nininsorilor de acum o lună.
Însă, cercetările sunt de durată. Cel puțin asta a explicat adjunctul inspectoratului, Bic Vasile, într-o conferință de presă susținută vineri 6 februarie. Mai pe scurt cercetările ar putea dura și șase luni, adică până în vara anului 2026.
Momentan nici o primărie din județ nu a fost amendată de IPJ Alba. Asta în condițiile în care, chiar în reședința de județ (Alba Iulia) s-au înregistrat cele mai multe probleme în urma zăpezilor.
Vasile Bic a declarat că sunt foarte multe probe de analizat pentru a vedea dacă o primărie a acționat cum trebuie sau nu.

”Am dispus la nivelul județului Alba verificări la toate UAT-urile. Este o activitate complexă care nu ține doar de partea reprezentanților primăriei sau a UAT-urilor. Multe dintre ele au contracte încheiate în diferite faze cu operatori privați, au și ei obligațiile lor contractuale. Este în curs de documentare (n.r modul în care s-a efectuat deszăpezirea)”, a precizat Vasile Bic.
Întrebat dacă Primăria Alba Iulia și firma Polaris care s-a ocupat deszăpezire au fost amendate pentru modul în care s-a intervenit în oraș, Vasile Bic a mai spus că încă nu s-a dat nici o sancțiune.
Pentru a putea dovedi dacă și-au făcut treaba sau nu, polițiștii trebuie să verifice următoarele: ”contractele cu operatorul de deszăpezire, stocurile de materiale, timpii de reacție, filmările de pe străzi, sunt foarte multe elemente pe care trebuie să le punem cap la cap ca în momentul în care aplicăm o astfel de sancțiune să și stea în picioare”, a mai precizat Vasile Bic.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News