Connect with us
Advertisement

Educație

VIDEO REPORTAJ, la Alba Iulia, în lumea celor care rezolvă un cub Rubik în câteva secunde: O combinație între matematică și logică

Publicat

Cubul Rubik, o jucărie care se găsește pe la orice tarabă din zonele turistice, prin magazine de jucării, sau librării. Un puzzle care poate da mari bătăi de cap celor mai mulți dintre noi, dar care în mâinile unor tineri devine un calcul matematic cu peste 600 de cazuri de rezolvare a problemei. 

În linii mari, cubul este o problemă matematică, bazată pe algoritmi. Șase secunde, de atât a avut nevoie Ianis să rezolve un cub Rubik în fața reporterului alba24.ro, la competiția de speedcubing ce se desfășoară în acest weekend la Alba Iulia, în sala de sport a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan”. 

Peste 60 de tineri s-au înscris la competiție, fiind și prima de acest gen din oraș. Am stat de vorbă cu Ianis, Ianoș, Bogdan și Mihai pentru a afla cum ajungi să rezolvi în câteva secunde, un cub Rubik.

Ianis a descoperit cubul Rubik, la începutul carantinei impuse de pandemia COVID-19

Ianis care la începutul pandemiei de COVID-19 avea doar 10 ani a primit cadou un cub Rubik de la bunici. În ultima zi de școală în format fizic, un prieten de familie l-a provocat să facă cubul, iar tânărul a reușit să ducă la bun sfârșit provocarea în jumătate de oră.


Totul ține de metodă, iar pentru a ajunge să faci spre exemplu partea galbenă, există 58 de cazuri, de posibilități, explică Ianis. Fiecare variantă este învățată de cel care face cubul, iar în timpul unei competiții concurentul recunoaște o anumită situație.

Este vorba de memorie vizuală și gândire matematică în timp real. Ianis participă la competiții, iar toate taxele sunt suportate de către familie. Acesta face un cub, într-o medie de 6, 7 secunde.

Ianoș: Metoda de rezolvare intră în memoria musculară. A doborât peste 85 de recorduri naționale și europene

Ianoș este student la economie, în anul II, la Cluj-Napoca. Participă la competiții naționale și internaționale și este sponosorizat de firme din industrie la concursurile la care participă.

La el totul a început după ce în 2016 a văzut o emisiune despre cubul Rubik. Automat a fost interesat de puzzle și de metodele de lucru.

Acesta spune că jocul inventat de profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik ajută la dezvoltarea vederii în spațiu, dar că nu este necesar să îți placă matematica pentru a putea să îl rezolvi.

Ianoș este specializat pe cuburile mai mari și până în prezent, a doborât peste 85 de recorduri naționale și europene la categoria sa. A participat la peste 45 de concursuri naționale și internaționale.

La competiții este sponsorizat de două firme de profil: una din SUA și una din China.

Bogdan a adus pentru prima dată o competiție de speedcubing la Alba Iulia

Este elev al Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și primul organizator din oraș al unei competiții destinate pasionaților de speedcubing.

Prin clasa a 6-a a găsit un cub într-un dulap și a început să se joace cu el, iar apoi a început să își ia pasiunea în serios.

Un antrenament cu un cub variază: poți să stai într-o zi de la câteva minute, până la câteva ore. Cel mai bun mod prin care poate învăța este din tutoriale de pe internet.

Sunt multe canale pe Youtube, sau site-uri web dedicate speedcubing-ului, unde se postează video-uri în care adevărați profesioniști în domeniu explică cum rezolvă ei cubul.

În Alba Iulia fenomentul nu este dezvoltat, însă chiar și așa organizarea unei competiții a fost posibilă în sala de sport a colegiului.

După ce a participat la mai multe competiții s-a hotărât să organizeze o competiție la Alba Iulia, cu ajutorul lui Mihai organizatorul concursurilor la nivel național.

Mihai, organizatorul competițiilor de speedcubing în România

Mihai reprezintă asociația pasionaților speedcubing la nivel național. El organizează competițiile în țară și le promovează.

Concursurile sunt organizate prin finanțare proprie, pe baza plății pe care fiecare participant trebuie să o plătească și din sponsorizări venite de la firme. În mare parte cei care activează în asociație sunt elevi care participă activ în organizarea competițiilor.

Sunt competiții care adună în jur de 60 – 100 de participanți, la nivel național, dar la nivel mai mare la campionate europene sau chiar internaționale pot participa și sute de concurenți.

Sala de sport a Colegiului HCC din Alba Iulia plină de concurenți și părinți

La Alba Iulia sala de sport în care se ține competiția era plină sâmbătă, 29 octombrie de concurenți și părinți. Parinții sunt cei care suportă toate costurile legate de cazare, transport, dar și cumpărarea de cuburi.

Un cub profesionist ajunge undeva chiar și la 80 de euro bucata.

Competițiile de gen la fel ca și mare parte din restul concursurilor sportive din țară sunt organizate cu ajutorul firmelor private. Statul român nu investește în activități de genul, activități care pot dezvolta elevii în paralel cu metodele de studiu din școli.

Într-o societate în care mare parte a elevilor sunt captați de virtual, cei pasionați de speedcubing, îmbină viteza internetului (prin asimilarea de metode de lucru) cu viteza de rezolvare a unui cub Rubik, într-o pasiune care dezvoltă gândirea și viziunea în spațiu.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement