Actualitate
VIDEO: Un consilier local din Alba Iulia este supărat pe salubrizarea făcută de Polaris. „N-au mai ridicat gunoiul din tomberoanele colorate din ianuarie”
Consilierul Local Rareș Buglea este indignat pe faptul că în Alba Iulia operatorul de salubrizare nu face nici cel mai mic efort, în opinia sa, pentru a educa cetățenii cu privire la colectarea selectivă. Acesta spune că în zona în care locuiește nu au mai fost ridicate tomberoanele pentru astfel de deşeuri din luna ianuarie.
„Pretindem ca suntem o țară europeană, un popor european, un oraș european… însă ne scăpăm de propriul gunoi din gospodărie exact ca acum 100 de ani, la grămadă, într-o găleată. Diferența este că atunci groapa era în fundul grădinii, iar acum noi ducem punga (din găleată) la un tomberon, iar altcineva duce tomberonul la o groapă”, a precizat consilierul local Rareș Bugea, vineri, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, cetățeanul de azi produce cu de peste 50 de ori mai multe deșeuri zilnic, decât cetățeanul de acum 100 de ani.
„Ne bucurăm de beneficiile unei comunități selecte din care facem parte: Uniunea Europeană, însă fără să ne pese că în această uniune regulile sunt clare în privința protecției mediului, deci în privința gestionarii deșeurilor. În întreaga Comunitate Europeană, fără excepție, colectarea deșeurilor se face selectiv, pe materiale componente, cu o selecție făcută la sursă, adică la producătorul de deșeuri, fie el agent economic sau persoană fizică. Fiecare își depozitează deșeurile, pe sortimente, îl duce la punctul de colectare pe sortimente, iar operatorul de salubrizare îl ridică separat, pe sortimente.
Politica mondială în privința deșeurilor este îndreptată spre obținerea procentului maxim posibil de reciclare. Iar regula europeană de depozitare ar fi trebuit să fie deja un gest reflex și în România și anume: tomberonul galben pentru plastic și folie, tomberonul verde pentru sticlă, iar tomberonul albastru pentru hârtie și carton.
Guvernul României a elaborat acum un an, Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor (SNGD) 2014-2020, iar în această strategie se spune destul de clar că autoritățile locale, împreună cu operatori de salubritate au obligația să adopte politici de educare, în vederea gestionării deșeurilor, a comunităților pe care le conduc și să pună la dispoziția acestora infrastructura necesară unei gestionări ecologice a deșeurilor, incluzând aici, bineînțeles și o colectare selectivă a acestora.
Eu sunt foarte indignat că la Alba Iulia acest lucru nu se întâmplă. Sunt indignat de faptul că firma prestatoare în materie de salubrizare nu manifestă nici un interes în realizarea de pași mărunți, dar siguri spre o gestionare ecologică a deșeurilor, iar asta începând cu o colectare selectivă a acestora.
Prin contractul de gestiune Nr 69525/2013 serviciul de salubrizare din municipiul Alba Iulia este dat în sarcina Polaris M Holding SRL
Printr-un paragraf al acestui contract, societatea Polaris se obligă la:
Precolectarea, colectarea, transportul și valorificarea deșeurilor reciclabile (frânturi de deșeuri; hârtie, carton, sticlă, plastic)
Iar la un alt paragraf ne spune și tarifele:
Deșeuri sortate – 0,48 ron/pers.
Deșeuri nesortate – 2,51 ron/pers.
Eu înțeleg de aici că, dacă facem o colectare selectivă a deșeurilor, fiecare acasă sau la firmă, nu doar că am demonstra o responsabilitate pentru mediu și pentru viitorul umanității, dar acest minim efort ne-ar aduce și un cost, cu acest serviciu, cu de patru ori mai mic decât cel pe care îl plătim acum.
Îmi exprimam indignarea vis-a-vis de faptul că operatorul de pe raza municipiului Alba Iulia nu manifestă niciun interes de a face, împreună cu comunitatea, progrese spre un mediu mai curat și mai sănătos, nu arată nicio preocupare spre inovare, în materie de gestiune a deșeurilor, drept urmare eu pot considera această firmă ca fiind doar o firmă de transport, pentru că termenul de salubrizare/salubritate implică o importanță componenta ecologică, iar aceste lucruri le spun justificat, pentru că, fiind foarte preocupat de acest domeniu, urmăresc cu atenție atât circuitul deșeurilor în orașul nostru și mai ales tendințele europene în acest domeniu.
Dacă vine vorba de orașul nostru, vă pot spune că puținele tomberoane specifice (cele colorate, pentru deșeuri diferite, verde, galben, albastru) sunt ridicate cu mare întârziere, sau adesea ridicare lor se face la grămadă cu celelalte tomberoane pline cu deșeuri menajere.
În zona în care locuiesc, tomberoanele colorate nu au mai fost ridicate din luna ianuarie, iar această atitudine anti-ecologică nu poate duce niciodată la o educare în spirit civic a populației, iar cetățenii care au încercat până cum să fie responsabili în privința deșeurilor pe care le produc, sunt total descurajați.
Principiul care guvernează acest domeniu al deșeurilor este unul foarte simplu și corect, principiul pe care ar trebuii să îl cunoască fiecare cetățean în parte, fiecare autoritate locală în parte, fiecare operator economic din acest domeniu și anume deșeurile colectate la grămadă înseamnă gunoi, iar deșeurile colectate selectiv înseamnă resursă”, a transmis Rareș Buglea.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Liviu
duminică, 27.03.2016 at 18:03
Perfect spus !!!