Connect with us
Advertisement

Abrud

VIDEO: Zbor deasupra celui mai frumos vârf al Apusenilor. Detunata Goală, vizitată în trecut de regii Ferdinand și Mihai

Publicat

„Detunata Goală” este unul dintre cele mai importante puncte de atracție turistică ale județului Alba, fiind considerat „Cel mai frumos vârf al Munților Apuseni”. 

Printre personalitățile care au vizitat Detunata Goală se numără regele Ferdinand I al României și Regele Mihai.

Rezervația Naturală „Detunata Goală” este o arie protejată de interes național de interes geologic şi geomorfologic, situată pe teritoriul administrativ al comunei Bucium.

Detunata Goală face parte din aria de manifestare a vulcanismului din Munţii Apuseni, ce s-a manifestat în Munţii Metaliferi spre sfârşitul perioadei de înălţare în pannonian – cuaternar inferior.

Rezervația constituie un unicat geologic în România, datorită coloanelor de bazalt cu formă de prismă hexagonală.

Are o suprafaţă de 24 de hectare și coloanele acesteia se întind pe o lungime de circa 600 de metri, iar peretele de stâncă are înălțimea de 75 metri.

Detunata Goală împreună cu sora sa, Detunata Flocoasă reprezintă două dintre cele mai importante puncte de atracție turistică ale județului Alba.

„În afară de coloanele impresionante de bazalt, printre stâncile de bazalt putem găsi mica ferigă rară (Woodsia ilvensis), precum şi Crinul lui Janka (Lilium jankae) – element balcanic, iar pe culmea interfluvială apar tufe izolate de ienupăr”, explică reprezentanții Consiliului Județean Alba.

Legenda Detunatelor – o poveste cu zâne și uriași

Odinioară, spune legenda, pe timpurile când trăiau încă uriașii și zânele în țara Ardealului, au sălășuit în apropiere de Buciumani o ceată de uriași, conducătorul lor fiind dușman înverșunat al zânelor, omorând zânele care-i cădeau în mână.

Această căpetenie avea un fiu foarte frumos și viteaz, care mergea să se ia la trântă cu bourii și urșii ce trăiau în pădurea Buciumanilor.

YouTube video

Într-o zi, s-a rătăcit în pădure și, înserându-se, s-a culcat la poalele unui brad; în acest timp a observat o luminiță. Ciulind urechea, a auzit cântecul dulce al unei doine. Fiul uriașului s-a îndreptat spre direcția luminii și într-o poieniță a văzut o fecioară frumoasă care cânta lângă un foc de vreascuri. Era o zână, una dintre dușmanele de moarte ale tatălui său.

Văzându-l, zâna s-a speriat, voind să fugă, dar feciorul uriașului a liniștit-o, spunând să rămână. Toată noaptea au vorbit și au glumit împreună, uriașul îndrăgostindu-se de zână, din ziua aceasta nemaiputând urî zânele și, pe ascuns, întâlnindu-se zilnic cu ea.

Tatăl său, bănuind ceva necurat, l-a urmărit în pădure, pentru a-și surprinde fiul în brațele unei zâne, exact în locul unde azi se află Detunata.

Cu un strigăt de ură, lancea uriașului străpunge corpul zânei, iar în același moment inima uriașului este străpunsă de pumnalul fiului său.

Pământul s-a deschis, ieșind flăcări din adâncime, înghițind uriașii și trupurile îndrăgostiților, iar flăcările s-au transformat în stană de piatră.

Personalități care au vizitat Detunata Goală de-a lungul timpului

În anul 1852, împăratul Franz Joseph al Austriei a urcat la Detunata.

Printre alte personalități care au vizitat Detunata Goală se numără: regele Ferdinand I al României, Regele Mihai (ultimul rege al României), Avram Iancu (conducătorul Țării Moților), Gheorghe Dima (Academia Română), Vasile Goldiș (Academia Română), Iosif Vulcan (Academia Română), George Barițiu (întemeietorul presei române din Transilvania), Timotei Cipariu (părintele filologiei române), Axente Sever (revoluționar), Ilie Măcelaru (președintele instanței Sibiu), Ion Agârbiceanu (preot în sat), Emmanuel de Martonne, Gheorghe Șincai, Ion Pop-Reteganul, Ecaterina Varga, etc.

Cum se ajunge la Detunata Goală

Ca să ajungi în zonă trebuie să-ți alegi ca punct de pornire a drumeției localitatea Bucium din Munții Metaliferi.

Pornind cu mașina din Alba Iulia, pe DN 74, treci prin Zlatna, micul oraș cunoscut încă din antichitate sub numele de Ampelum. De la Zlatna, drumul șerpuiește peste Dâmbul Arsurilor și apoi, pe Valea Cerbului, coboară spre Abrud.

După ce treci de Pasul Bucium, în partea dreaptă se deschide un drum asfaltat ce urcă în comuna Bucium. Localitatea este alcătuită din şase vechi sate ale minerilor aurari, locuitori vestiți pentru ospitalitatea lor, tradițiile și firea lor.

Comuna Bucium este una din cele mai frumoase din Țara Moților, reprezentând o atracție pentru turiștii care vin din toate colțurile lumii pentru a admira peisajele.

Din satul Bucium-Șasa începe drumul spre Detunata Goală, în partea stângă. Drumul este asfaltat pe o porțiune de circa 2 km, până în apropierea coloanelor de bazalt.

În zonă, turiștii pot face un popas la casa lui Vetelău, nepotul eroinei lui Ion Agârbiceanu, Fefeleaga.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement