Eveniment
VOT la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Cum votează cu urna mobilă pacienții internați la secțiile unității medicale
Peste 20 de pacienți internați la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia au cerut urnă mobilă pentru a vota la alegerile locale din 27 septembrie 2020.
Potrivit reprezentanților unității medicale, sunt 11 alegători înscriși pentru vot cu urna mobilă la sediul principal de pe Bd. Revoluției, unul la secția de recuperare medicală și alți 10 la Secția de Boli Infecțioase (COVID).
Potrivit legislației actuale, alegătorii internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea pe raza căruia se află unitatea respectivă.
Dacă se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane internate, conducătorii unităţilor asigură depunerea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale în preziua votării, între orele 18.00 – 20.00, la secţiile de votare din localitatea sau sectorul în care se află unitatea respectivă, stabilite prin hotărâre a biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală pe raza căreia se află imobilul unde acestea sunt internate.
În ziua votării, conducătorii unităţilor respective permit accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială.
În cazul persoanelor internate în unităţi sanitare, votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice. Echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.
Urna mobilă va putea fi folosită şi în cazul celor infectaţi cu SARS-CoV-2, dar aceasta va ajunge în primul rând la persoanele care nu sunt bolnave de COVID-19, iar ulterior la cei carantinaţi sau izolaţi la domiciliu. Cererea a putut fi depusă numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie, între orele 18.00 – 20.00, cu excepţia situaţiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior.
Pentru verificarea condiţiei ca alegătorii să nu se poată deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va analiza orice acte medicale sau alte acte oficiale, anexate în copie cererii de exercitare a dreptului la vot prin intermediul urnei speciale, din care să rezulte că persoanele respective nu se pot deplasa la secţia de votare; din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii de autodeplasare a alegătorului, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma ”persoană netransportabilă”.
Preşedintele secţiei de votare va dispune formarea unei echipe compuse din cel puţin doi membri ai biroului electoral, care urmează ca, în ziua votului, să se deplaseze cu urna specială.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News