Actualitate
Ziua Universală a Iei românești, aniversată la Aiud. Spectacol al copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2
De Ziua Universală a Iei românești, vineri, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Aiud a sărbătorit portul tradiţional alături de Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” Câmpia Turzii, în cadrul unui parteneriat educațional numit „Obiceiuri de pe Valea Mureşului şi Valea Arieşului”.
Între cele două grădinițe se desfășoară un parteneriat din anul 2010, timp în care cadrele didactice au făcut schimburi de experiență, şi-au împărtăşit exemple de bună practică şi au legat prietenii.
Sunt redescoperite şi promovate astfel valorile tradiționale strămoșești prin implicarea copiilor şi cadrelor didactice în diverse activități legate de tradițiile locale.
În realizarea acestui proiect, cadrele didactice implicate au pornit de la dorința de a insufla preșcolarilor cel mai de preț lucru pe care îl moștenește o națiune și anume valorile spirituale, precizează iniţiatorii proiectului.
Copiilor li s-a transmis ideea că tradițiile românești constituie una dintre valorile inegalabile şi incontestabile ale poporului nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uitam.
Ca urmare, vineri, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Aiud, în prezența inspectorului şcolar Aurora Vârtei și a educatoarelor de la Grădinița „Pinocchio” Câmpia Turzii, copiii și educatoarele de la grădinița din Aiud au prezentat o parte din activitățile reușite ale acestui proiect.
Copiii îmbrăcați în costume populare românești au prezentat expozițiile organizate de fiecare grupă a grădiniţei, un program artistic care a cuprins cântece populare, un obicei de Rusalii intitulat „Cununa Secerişului”, o suită de dansuri populare din zona noastră folclorică: „Purtata de pe Mureş”, „Haidăul”, „Joc fecioresc” şi ”Învârtita de pe Mureş” .
„Așadar, astăzi, ne-am amintit cu toţii că suntem români prin ceea ce avem mai de preț, prin tradițiile şi obiceiurile transmise copiilor, care le-au interpretat cu talent și ingeniozitate. Prin programul prezentat, copiii au demonstrat cum au înțeles ei să respecte şi să prețuiască obiceiurile și tradițiile în care s-au născut, să iubească meleagurile natale, portul popular românesc, cum au înțeles diversitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumusețea României, istoria şi mai ales sufletul neamului”, a transmis directoruul grădiniţei, Cornelia Soporan.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News