Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FUNCŢII vacante în primării şi alte instituţii publice din judeţul Alba. Condiţii de participare la concursurile pentru posturi

Publicat

posturi job calculator taste În această perioadă, sunt organizate concursuri pentru mai multe funcţii vacante la primării din judeţul Alba sau în alte instituţii publice. Pentru ocuparea acestora, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, ce ţin de studii sau vechime în muncă, de exemplu.

Concursuri organizate în perioada august-septembrie şi condiţii de participare:

Casa de Asigurări de Sănătate Alba

director executiv adjunct – medic şef

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor biologice şi biomedicale – specializarea medicină; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Anunţ publicat în 12 august. Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere, 20 de zile.

Concurs: 14 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726

 

Administraţia Naţională „Apele Române”, Administraţia Bazinală de Apă Mureş, Sistemul de Gospodărire a Apelor Aba

inginer în cadrul Sistemului Hidrotehnic Turda

Condiţii: studii superioare de lungă durată, calificarea cu specializare în construcţii hidrotehnice, hidroenergetică, geologie, hidrogeologie, ingineria mediului (specializarea obţinută în cadrul Facultăţii de Construcţii Hidrotehnice).

Termen pentru depunerea dosarelor, 29 august.

Concurs: 29 august 2016, ora 14.00 – data limită pentru depunerea dosarelor; 21 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; 23 septembrie 2016, ora 10:00 – proba interviu

Relaţii privind tematica, bibliografia şi probele de concurs la Compartimentul R.U.R.P.A., telefon 0258 833356 interior 213, e-mail: personal@sgaab.dam.rowater.ro

 

Primăria Municipiului Aiud

– arhitect şef

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul arhitectură sau urbanism cu studii de masterat sau postuniversitare în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, conform art. 36 indice1 lit. a) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 3 ani.

Anunţ publicat în 12 august. Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere, 20 de zile.

Concurs: 12 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726

inspector, clasa I, grad profesional debutant – Serviciul Public de Asistenţă Socială, Compartiment Asistenţă Socială (2 posturi)

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Anunţ publicat în 12 august. Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere, 20 de zile.

Concurs: 20 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă – sediul Primăriei Municipiului Aiud, sala Ion I.C. Brătianu; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

poliţist local, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Serviciului Poliţia Locală – Compartiment Disciplina în construcţii şi afişajul stradal din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Aiud

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; aviz psihologic pentru funcţia solicitată.

Concurs: 22 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, din str. Cuza Vodã, nr.1, camera 22, Județul Alba, telefon 0258/861.310, interior 13

 

Primăria comunei Vinţu de Jos

consilier, clasa I, grad profesional principal – Compartimentul – Biroului Buget- finanţe, Resurse Umane, strategii, programe, achiziţii publice, taxe şi impozite locale

Condiţii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializare în ştiinţe economice; vechime în specialitatea studiilor, minimum 5 ani.

Data limită de depunere a dosarelor: 29 august 2016, ora 16:00

Concurs: 12 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; 14 septembrie 2016, ora 10:00 – proba interviu

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Vinţu De Jos, Judeţul Alba, telefon 0258/739.234, interior 18.

 

Primăria Comunei Mirăslău

administrator public

Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă în administraţia publică: minimum 5 ani; vechime în funcţii de conducere: minimum 5 ani.

Anunţ publicat în 17 august. Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere, 10 zile.

Concurs: 8 septembrie 2016, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Comunei Mirăslău, judeţul Alba, din str. Principală, nr.283, telefon 0258/879.001

 

Primăria Comunei Ciuruleasa

şofer

Condiţii: permis de conducere categoria B, C, E; atestat profesional pentru categoriile C şi E; aviz psihologic valabil; aviz medical apt conducător auto.

Concurs: 31 august 2016, ora 16:00 – data limită pentru depunerea dosarelor; 8 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei comunei Ciuruleasa, jud.Alba, telefon: 0258/780.605 fax: 0258/780.605

ALTE POSTURI

Primăria Municipiului Alba Iulia

– consilier, clasa I, gradul debutant – Serviciul Administraţie publică locală, juridic contencios, autoritate tutelară

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice; cunoştinţe de operare calculator – nivel mediu.

Termen limită de depunere a dosarelor: 24 august 2016, ora 15.00

Concurs: 6 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă – la Centrul de resurse „Academia Doamnelor“.,Municipiul Alba lulia, Str. Gladiolelor nr. 3A; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A.

 

Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia

– administrator patrimoniu

Condiţii: vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani; permis de conducere categoria B; abilităţi bune de operare pe calculator în limbaje specifice (ex. gestiune); spirit organizatoric; abilităţi de comunicare şi relaţionare; abilităţi de lucru în echipă; capacitate de gestionare a timpului şi priorităţilor (mai ales în condiţii de stres); constituie un avantaj absolvirea cursurilor de formare (ex. în domeniul SSM, PSI); disponibilitate pentru program flexibil; capacitatea de a lua decizii eficiente: constituie un avantaj experienţa în funcţia de administrator de patrimoniu/gestionar într-o instituţie de învăţământ.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 23 august 2016

Concurs: 31 august 2016, ora 9:00 – proba scrisă; 31 august 2016, ora 11:30: proba practică; 31 august 2016, ora 13:00: proba interviu

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, str. Tudor Vladimircscu nr. 143, Judeţul Alba, telefon: 0258/816.065; 0721/295.568; 0728/266.832

 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba

– educator principal (două posturi) la Casa de tip familial nr. 4 Blaj

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; curs de calificare sau adeverinţă de înscriere la cursul de calificare educator specializat organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi; vechime minimum 5 ani în domeniul asistenţei sociale; examen psihiatric.

– educator principal la Casa de tip familial în comunitate Blaj

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; curs de calificare sau adeverinţă de înscriere la cursul de calificare educator specializat organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi; vechime minimum 5 ani în domeniul asistenţei sociale; examen psihiatric.

– educator la Casa de tip familial „Speranţa Copiilor” Cugir

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat; curs de calificare sau adeverinţa de înscriere la cursul de calificare educator specializat organizai de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi: vechime în muncă minimum 6 luni; examen psihiatric.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 23 august 2016, ora 16:00

Concurs: 31 august 2016, ora 11:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Alba iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, Judeţul Alba, telefon 0258/818.266, interior 115

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș

– referent IA

Condiţii: studii medii cu diplomă de bacalaureat; cunoştinţe operare PC; fără vechime.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 25 august 2016, ora 15.00

Concurs: 6 septembrie 2016, ora 10.00 – proba scrisă; 14 septembrie 2016, ora 10.00: proba interviu; 9 septembrie 2016, ora 10.00 – proba practică.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș, Județul Alba, telefon 0258/730.148, fax: 0258.730.148, e-mail: spap_sebes@yahoo.com

Primăria Orașului Câmpeni

consilier I superior, la Serviciul Urbanism şi amenajare a teritoriului

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor 9 ani.

Anunţ publicat în 4 august. Termen pentru depunerea dosarelor, 20 de zile.

Concurs: 6 septembrie 2016, ora 10.00 – proba scrisă; 8 septembrie 2016, ora 10.00 – proba interviu.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Câmpeni, Piața Avram Iancu 5, Judeţul Alba, telefon 0258/771.215.

Primăria Comunei Șona

consilier, clasa I, gradul profesional asistent, la Compartimentul contabilitate, impozite şi taxe – funcţie unică – executare silită;

consilier, clasa I, gradul profesional asistent, la Compartimentul contabilitate, impozite şi taxe – funcţie unică impunere

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an; cunoştințe de operare PC: nivel mediu.

Data limită de depunerea dosarelor: 28 august 2016, ora 16:00

Concurs: 9 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; 12 septembrie 2016, ora 10:00: proba interviu

Relaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei Comunei Şona, cu sediul în satul Şona, Str. Lungă nr. 2, comuna Şona, judeţul Alba, telefon 0258/884.144

Primăria Comunei Câlnic

referent

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; cunoaşterea unei limbi străine, respectiv limba engleză – nivel mediu, dovedită prin certificat de competente lingvistice (atestat); vechime: minimum 1 an.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 2 septembrie 2016

Concurs: 9 septembrie 2016, ora 10.00 proba practică; 10 septembrie 2016, ora 13.00 proba interviu

Relaţii suplimentare se pot obține  la sediul Primăriei Comunei Câlnic, judeţul Alba, telefon/fax 0258.747.101, e-mail: primaria_calnic@yahoo.com

 

Primăria Comunei Săsciori

– casier

Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă; vechime minimă 5 ani; disponibilitate program flexibil.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 26 august 2016, ora 16:00

Concurs: 5 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; 7 septembrie 2016, ora 10:00: proba interviu

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Săsciori, str. Principală, nr. 363, Județul Alba, telefon 0258/741.755, 02587411110

Şcoala Gimnazială din Săsciori

– îngrijitor 0,50 normă la GPN Săsciori. Condiţii: localnic, vechime minimum 2 ani, studii minimum 8 clase.

ajutor analist 0,50 normă la Şcoala Gimnazială Săsciori. Condiţii: fără vechime, studii medii de specialitate, disponibilitate pentru program flexibil, competenţe în administrarea reţelelor de calculatoare, competenţe în depanare, întreţinere, hardware şi software a calculatoarelor şi a echipamentelor periferice.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 25 august 2016, ora 14:00

Concurs: 30 august 2016, ora 9.00 – proba scrisă; 30 august 2016, ora 11.00 – proba practică; 30 august 2016, ora 12:00: proba interviu

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Şcolii Gimnaziale din Săsciori, Județul Alba, str. Principală, nr. 380, telefon: 0258/741.213 şi pe site-ul şcolii: scsasciori.wix.com.

Primăria Comunei Mihalţ

– şef SVSU – Compartiment situaţii de urgenţă

Condiţii: studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat; cunoştinţe de operare pe calculator; permis de conducere categorie B

– muncitor calificat I – buldoexcavatorist în cadrul Compartimentului gospodărire comunală;

Condiţii: studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat; cunoştinţe de mecanică;  permis de conducere categorie C

Anunţ publicat în 11 august, termen pentru depunerea dosarelor, 10 zile.

Concurs: 5 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; 7 septembrie 2016, ora 10:00 – proba interviu

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Mihalţ şi la numărul de telefon 0258/718.101.

 

Primăria Comunei Lunca Mureșului

– paznic în cadrul Serviciului public de apa şi canalizare

Condiţii: absolvent de studii generale; rezolvarea eficientă a problemelor, capacitate de observaţie, capacitate de relaţionare cu superiorii şi colegii, capacitate de gestionare a resurselor alocate; apt din punct de vedere medical; vechime cel puţin 3 ani; domiciliul în Comuna Lunca Mureşului.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 26 august 2016, ora 15:00

Concurs: 5 septembrie 2016, ora 10:00 – proba scrisă; 07 septembrie 2016, ora 10:00: proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Comunei Lunca Mureșului, Județul Alba, b-dul. Republicii, nr. 11, telefon: 0258/878.121 și 0728/883.106

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax